marți, 31 ianuarie 2012

Bye bye, January!

Ianuarie a fost o luna relativ linistita si placuta. Fara intamplari ce merita mentionate ( in afara de cele mentionate in alte postari, of course ). La inceputul lunii a fost cald, putin dupa mijloc a dat in frig si acum iar iese soarele ( ce bine!- stiu ca pe la inceput spuneam ca abia astept sa ninga, dar sunt foarte schimbatoare, m-am saturat sa ajung acasa de la scoala cu fata inghetata; in plus, m-am dat cu sania deja:) ).
In ianuarie am fost putin melancolica si nu prea am avut eu chef de iesiri prin oras & co. , nu stiu de ce. Sa fie oare de vina vremea? Am fost in lumea mea, ca sa zic asa:)).
Nu stiu ce a fost cu mine, dar n-am avut mai deloc chef de scris. cum la final mi-a venit inspiratia pentru niste titluri dragute de postari. Am postat cam putin, dar o sa incerc sa ma revansez in februarie.  A Totusi, nu promit nimic sigur( decat sa nu ma tin de promisiune, pentru ca nu stiu ce voi putea face si ce nu in decursul unei luni, prefer sa nu mai fac nicio promisiune )!
Bye bye, January!
Ne vedem la anul.

"A citi un poem in ianuarie este tot atat de placut ca si o plimbare facuta in iunie."

Won't last forever.

Si poate nu a fost sa fie. Poate Dumnezeu ne-a adus impreuna ca sa ne arate ca, de fapt, polii opusi nu se atrag, sa ne arate cat de bine ne pricepem la a nu ne potrivi. Sau poate a facut-o pentru a-mi deschide ochii, pentru a-mi arata adevarata fata a florilor care miros frumos, dar sunt otravitoare. Poate ca tine la mine si mai bine ma doare ( cam mult spus totusi ma doare, dar hai! ) decat sa traiesc inconjurata de viespi.
In ultimul timp am avut parte numai de drama la capitolul prietenie.
Majoritatea vin la tine doar cand nu au cu cine sa stea, si pleaca atunci cand apare cineva mai bun. Au pretentia sa le asculti problemele, povestile si toate nimicurile & co. , dar niciodata n-au chef sa le asculte pe alte tale.
Exista prietenie adevarata?
In ultimul timp am fost lovita atat de tare de realitate incat deja cred ca nu. Si am fost avertizata, am fost. Si m-am prefacut ca nu am auzit avertismentele si nu le-am bagat in seama. Poate dramatizez, poate nu dramatizez, dar asta e.
Decat o multime de prieteni neadevarati, mai bine putini dar de calitate. Nu? Am inceput sa tai nume de pe lista mea a prieteniei, si nu ma opresc aici pana nu scap de toti prefacutii. Pana la urma toate au un final, orice propozitie are si un punct. Nimic nu dureaza la nesfarsit.
Si chiar daca exista, nu e de durata. Nu poti ramane cu acelasi BFF pana pe patul de moarte. Eu chiar asta am crezut, si proasta am fost. Dar viata iti mai joaca feste.

duminică, 29 ianuarie 2012

Leapsa de la Carii

Am primit o leapsa de la Cariii. Here we go!

Dacă aş fi o floare ... aş fi un trandafir alb.
Dacă aş fi o parte a zilei ... aş fi miezul noptii.
Dacă aş fi un anotimp ... aş fi vara.
Dacă aş fi o culoare ... aş fi mov. 
Dacă aş fi un fruct ... aş fi o cireasa . 
Dacă aş fi ceva dulce ... aş fi o ciocolata . 
Dacă aş fi o carte ...  pauza :)).
Dacă aş fi un cântec ... aş fi Britney Spears- Criminal.
Dacă aş fi un film ... aş fi Titanic.
Dacă aş fi o jucărie ... aş fi un ursulet de plus.
Dacă aş fi o formă ... aş fi forma inimii ( nu cordul ).
Dacă aş fi o cifră ... aş fi 9. 
Dacă aş fi un oraş ... aş fi Tokyo.
Dacă aş fi un gust ... aş fi dulce.
Dacă aş fi o stare ... aş fi fericirea.
Dacă aş fi un sentiment ... aş fi dragostea.
Dacă aş fi o vârstă ... aş fi 16. 
Dacă aş fi o artă ... aş fi desenul sau poezia. Can't decide!
Dacă aş fi un citat ... aş fi o multime de citate care-mi plac o.o

Reality!

Mi se potriveste perfect!

Unde esti, copilarie? 2

Acum copilaria mea:D.
Eu.. mi-am petrecut copilaria in orasul in care stau si acum. In principiu nu am facut nazbatii, deci am fost relativ cuminte. Tin minte ca odata, mama ma pusese sa ies in spatele blocului sa gonesc gastele, ca ii distrugeau ei florile. Eu am iesit si voiam sa arunc cu o piatra intr-o gasca dar din greseala am aruncat prea tare si a nimerit fix intr-un geam. De frica, am fugit repede in casa, am inceput sa plang, m-am bagat sub pat si nu mai voiam sa ies de acolo:)).
 Aveam vreo 7 ani cand imi placeau mult desenele de pe AnimaX, in special anime-ul Inuyasha. Stiu ca nu ratam niciun episod, si daca se repeta vreunul, tot ma uitam, pentru ca nu ma plictiseam niciodata de el. La un moment dat, i-am convins si pe mama si tata sa se uite cu mine. Si uite asa ne uitam noi in familie la Inuyasha.
Cand aveam vreo 8 ani mereu asteptam seara sa ies sa joc mijita cu o fosta-vecina de bloc, care pe atunci era dublu cat mine:)). Eu niciodata nu mijeam. Fiind cea mai mica, ma tineam dupa cei mari, si cand eram prinsa, mijea altcineva in locul meu.
Adoram ketchup-ul. De fiecare data cand mama cumpara un tub, intr-o zi sau doua era consumat  de mine:)).
Dupa ce mi-am facut prieteni de varsta mea ( majoritatea baieti- am fost mai baietoasa din fire:D ) am inceput sa mergem la furat fructe vara. Uneori, in drum spre casa de la scoala, mergeam si furam flori pe care i le duceam mamei. Cand ma intreba de unde le am, eu ii spuneam ca le-am furat, iar ea radea.
Prin clasa aIIIa si aIVa m-am inscris la Casa de Cultura cu cateva prietene si am inceput sa cantam pe scena. Dupa putin timp, eu si o colega de clasa visam sa ne facem trupa noastra, ba chiar vorbisem cu profesorul nostru de acolo si compusesem si cateva cantece pe care inca le mai stiu asa, in mare ( Stau in pat si ma plictisesc, hai sa cant sa ma distrez.... muzica numai muzicaaa =)) ). Eram atat de hotarate. Stiu ca intr-o seara dormisem acasa la colega mea ca sa facem un dans pentru trupa. Ne-am filmat in timp ce dansam. Aveam niste miscari in noi! :))
Dupa numele trupei. Colega mea vroia sa ne numim Fetele Cochete ( :)) ) iar eu ii spuneam ca nu-i bine, ca o sa rada de noi, o sa ne strige Crochetele.
De mica adoram animalele, in special cainii. De fiecare data cand vedeam un catel pe strada, ii dadeam din pachetul meu de la scoala. De asemenea, plangeam cand vedeam vreun catel zacand mort pe marginea soselei. In spatele blocului adunam o gramada de caini. Ahh, si tot in spatele blocului imi placea sa ma joc de-a magazinul cu prietenii, adunam tot felul de gunoaie si ni le insiram pe pietre. Ahh, si de-a secretarele ( la jocul asta adunam hartii si tot felul de documente de pe la parinti si ne jucam cu ele ).
Sunt atat de multe, ca mi-ar lua o gramada sa le insir pe toate aici. Am avut o copilarie frumoasa.

luni, 23 ianuarie 2012

Unde esti, copilarie?

Astazi, pe langa ziua lectiilor in viata, a fost si ziua in care m-a plesnit imaginatia si idei pentru postari!:)) Da, mai recuperez si eu din zilele pierdute...

Mama mi-a spus ca ea s-a jucat cu papusi pana la 15 ani. Mai toata ziua facea treaba prin curte ( bunicii mei fiind plecati la lucru ) si abia astepta sa iasa afara seara, sa joace mijita cu gasca lor. Pana la 17 ani nu a stiut ce e ala "prieten", si in toata adolescenta ei a avut doar 3 ( tata fiind cel "serios", restu' o zi, doua ). Tot la 17 ani a mers pentru prima data la discoteca ( daca se poate numi asa- "discoteca" lor era la Casa de cultura, cu un casetofon si 2-3 banci din lemn ).
Cand era mica taia rochiile bunicii mele si facea haine la papusi, fura bani si-si cumpara dulciuri, pe care le manca pe ascuns. Mama a prins o perioada superba, mai ales din punct de vedere al fashion-ului, pentru ca multi designeri se inspira din moda anilor '70-'80 cand creeaza noi haine.
Suna ca o copilarie frumoasa, nu?
Hai sa va zic eu cum "copilaresc" copiii din ziua de azi: in fata calculatorului si afara. Cam atat, pentru ca altceva nu mai ai ce sa zici. Aici, pe colo, mai e un mers la furat de flori pentru mama sau fructe.
Dar copilaria din ziua de azi se termina la 10 ani, nu la 15, ca inainte.
Din cate povesti mi-a spus din tineretile ei, nu au fost mentionate cuvintele "alcool", "droguri", "tigari" sau "petreceri", cuvinte regasite de altfel foarte des in adolescenta copiilor din ziua de azi.
Vad fete de 10 ani care se vad mari si deja s-au si *beep*, vad copii de clasa a3a care fumeaza, vad fete de 12 ani care au prieten de 20, vad copii de clasa I care injura de mama focului, vad fete de 11 ani care se cred mari dive si se comporta si se imbraca precum o adolescenta de 17 ani, vad copiii care se dau mari smecheri, care indraznesc sa comenteze sau sa se ia de tine desi esti dublu cat ei si daca le dai un capac ii bagi 2 metri in pamant, care iti trag palme la fund. De fapt, nu ii pot numi copii, ci mai mult niste copii care se cred mari. Si nu vorbesc aiurea, nu aberez, nu exagerez si nu inventez, cunosc exemple foarte bune ( cine stie, cunoaste ... ).
Daca in atat de putin timp copilaria a degenerat atat de mult si s-a adaptat posibilitatilor si modei din prezent, peste 20 de ani totul va fi haos: nici nu vreau sa-mi imaginez, mai ales ca atunci voi avea si eu copil.
Nu ca as fi eu tare mare si ce mai sfanta, dar pana si eu, un copil, vad cand greseste un alt copil. Unii se indreapta. Altii se autodistrug continuand...

P.S.: fac o pauza de la postari si ma apuc de teme. Revin mai pe seara cu postari: am muuulte idei! :))

Ziua lectiilor in viata

Azi a iesit un soare neobisnuit de ambitios pentru acest timp al anului. Prin urmare, mai toata zapada s-a topit si in locul ei au ramas baltoace peste tot. Si eu care voiam sa ma dau cu sania ( ba chiar vorbisem cu prietenii sa mergem azi, dupa ore )! Cand credeam si eu ca, in sfarsit, avem zapada ( ci era ceva zapada, subliniez ), hopa, speranta imi e sugrumata.
Dear weather, you suck!
Astazi am avut olimpiada la romana. Nu m-am pregatit absolut deloc. Si mai si uitasem. De fapt, daca nu imi amintea o colega, eu imi aduceam normal tot ghiozdanul cu mine.
Astazi am sesizat mai mult ca niciodata un lucru pe cat de trist, pe atat de adevarat: prietenii se schimba. Mereu.
Si aici nu ma refer la personalitate, ci la atitudine si actiuni. Unii incep sa se considere prea importanti, devin ingamfati si cred ca totul le este la picioare, altii pornesc pe un drum si mai urat, grabindu-se sa creasca, crezandu-se mai mari decat sunt, facand lucruri la care normal, la varsta lor, nici macar nu ar trebui sa viseze. Cam aceste drumuri le-au urmat persoanele dragi mie. Iar eu, bineinteles, i-am urmat pe ei, impingandu-ma singura in propria-mi prapastie. Dar cumva, m-am ridicat singura, spunandu-mi ca nu are rost sa fac ceva ce nu ma caracterizeaza, nu are rost sa ma integrez intr-un grup in care nu ma simt bine sau nu am ce cauta. Iar atunci cand te opresti, ai impresia ca toti pleaca si tu stai pe loc. Ca toti se schimba si doar tu ramai la fel.
Si am mai invatat un lucru important: atunci cand incerci sa repari singur un snur putrezit, in cele din urma se va rupe singur: pentru ca tu nu mai ai ce sa faci. Si nu merita sa te ranesti sau sa te enervezi pentru ca snurul respectiv s-a rupt: odata ce s-a rupt, ramane rupt. Odata ce a inceput sa putrezeasca, nu mai poate fi reparat: trebuie sa te pregatesti emotional incet, dar sigur, pentru momentul in care se va rupe. Cam asa si cu prietenii.
Off, astazi a fost o zi plina, in care viata m-a plesnit nu o data, ci de doua ori! Si in acelasi loc, ca sa doara mai tare...

RED- Already over


I'd give it all to you
Letting go of me
Reaching as I fall
I know it's already over now
Nothing left to lose
Loving you again
I know it's already over, already over now!

O melodie mai veche, de care am dat din greseala. Versiunea feminina ( care de fapt nu exista, e o simpla modificare pe computer ) este preferata mea impreuna cu partea de inceput la pian<3.