Proza: Vicii.

VICII

Privesc cerul. Admirand fumul care se risipeste, imi dau seama ca eu si tigara semanam. Mai trag un fum, oftand. Oare cand o sa se termine tot? Ma gandesc la zilele in care o vedeam pe mama fumand in casa, cu scrumiera in mana. Parea asa o doamna. Scruma elegant, batand usor tigara. Mainile ei, imbaxite de un miros taios, iti gadila narile, dar si inima. Pe atunci nici nu stiam cum se simte, ce gust are. Nici macar nu stiam ce inseamna aia tigara. O imagine neclara a ramas pentru mine, pana cand am crescut. Ideea ca tigara nu este buna si ca nu te ajuta cu nimic, fiind o chestie practicata des de adulti din motive necunoscute, era deja istorie pentru mine. Ma credeam mare, dar eram inca o copila. Pierderea mamei mele a fost catastrofala pentru mine, si mi-am gasit refugiul in acest drog. Drog care a ucis-o pe mama. Numai gustul tigarii ma facea sa uit. Si am uitat, aproape complet. Dar acel "aproape" inseamna ca inca nu m-am "vindecat". Uneori imi vine sa ma duc cu scrumiera mamei la ea la mormant, asezandu-i-o la capatai. Sa ii arat ca scrumiera ei, din sticla transparenta, de un bleumarin inchis, nu a ramas in fundul unui sertar prafuit si uitat de lume. Sa stie si ea ca, acolo, undeva, fata ei repeta aceeasi greseala pe care a facut-o ea. Si cel mai rau lucru este ca o face constienta de urmari. Dar nu ma judecati. Am motivele mele personale. Tigara mi-a fost ca cea mai buna prietena: am crescut impreuna. Ea mi-a alinat suferinta, ea ma facea sa ma simt cu adevarat fericita. Cu ajutorul ei am reusit sa ma eliberez, sa simt ca, undeva acolo sus, mama fumeaza alaturi de mine, fara sa ma certe, fara sa ma bata, fara sa ma pedepseasca. Ea doar ma vegheaza, avand grija ca eu sa scrumez intotdeauna corect, sa nu-i murdaresc canapeaua.
O sa sfarsesc pe patul de spital, incercand sa trec granita dintre cancer si viata. Este un joc periculos, un joc impotriva ambitiei de a renunta la ceva pretios tie. E ca si cum ai incerca sa renunti la cea mai buna prietena. Ai putea? Nu. La unele lucruri chiar nu poti renunta. De aceea mama este in pamant, iar eu sunt inca aici, chinuindu-ma precum o pasare prinsa in colivie. Sunt captiva, inchisa in propria-mi persoana. Imi bat joc de corpul meu, dar imi impac inima. Daca mi-as bate joc de inima, dar mi-as impaca corpul, pana acum eram demult plecata.
Sting frumos tigara de perete, aruncand chistocul in gradina. Zambesc satisfacuta, inchizand geamul. Balanta niciodata nu trebuie sa se incline...