Perseide (poezie)

 I.La mijlocul nopții văratice, când totu-i pustiit și amorțit, 
 Iar linistea învăluie tabloul pictat în non-culori, 
 Zace întinsă copila sub clarul văzduhului nemărginit, 
 Privind gânditoare șirul catenar al căderii de meteori. 

 II.Ochii de-un albastru marin îi sunt pironiți în stele 
 Doar licărirea perseidelor luminează fața-i plânsă iară, 
 Ploaia lui Perseu inundă cerul aducând a șir de mărgele, 
 Ce se răsfira lent dar elegant sub privirea selenară. 

 III.Copila jinduiește ce stelele peritoare n-au cu putință; 
 Se tulbură inimi, explodează destine și pier nebuloase 
 Să cadă cerul spre pierzanie, să înflorească o dorință, 
 Ce topește inima și spulberă vătămarea iubirii furtunoase. 

 IV.Răscolind printre stele și-amintiri, se pierde-n cugetări 
 Doar noaptea îi tăinuiește slăbiciunea prin întunecime 
 Sufletul e o piesă de porțelan ce îndură multe sfărâmări 
 O, ce ploaie; stinge cu ea gânduri și visuri în întregime.