Dialogul dintre Casandra si Andi de sub tei

descrie peisajul
scrie "ai fost dependent"..
-Ce faci aici? ma intreaba Andi asezandu-se langa mine
-Doamne, esti nebun? Aproape ca am facut infarct! raspund eu uimita
- Nu eu sunt nebuna care la ora asta tarzie in noapte sta sub un tei, scriind, spune el zambind
- Dar esti cel care m-a urmat in nebunia mea, fac eu, trecandu-mi degetele prin parul sau
Acei ochi...Acei ochi, aceeasi privire...
-Spune-mi ce te doare, zice el brusc
-Dar n-am nimic, ii raspund eu automat
Se asterne tacerea, timp de cateva momente.
-De ce esti asa?... 
Oftez, fara sa-i raspund la intrebare.Stiam ca ar fi vrut sa intrebe mai multe, dar nu putea.
- Vezi tu Andi, lumea asta e vicioasa, se scalda in mizerie si inselaciune. Oi fi eu tanara, si cum cred cei mari, "naiva", dar stiu pe ce pamant traiesc, si sunt constienta de tot ce se intampla in jurul meu.  De aceea uneori vreau sa evadez, sa nu mai aud zgomotul masinilor si nici vocile oamenilor.. Sa fiu doar eu cu mine, in lumea mea, sa ma refugiez undeva, intr-un loc doar al meu... Of, Andi, habar n-ai tu cine sunt eu ..-si ii intind caietul meu de creatii- citeste aici.
Ii dadusem sa citeasca pasajul scris adineauri. Pentru un rastimp, linistea serii se asezase domol intre noi. Cand observ ca a terminat, incep, fara sa-l las macar sa zica ceva:
-Vezi tu Andi, eu am nevoie de un baiat care sa ma iubesca. Stiu, sunt imposibila din fire si greu de inteles, uneori ma supar si pe mine, dar ...cand cineva ma face sa il iubesc.. -ridic usor din umeri- ii dau totul. Cand ma indragostesc, sunt foarte fidela, si ma dedic din tot sufletul. Asta va doriti voi, nu? Tin minte ca in clasa aXa, s-a intamplat sa ma indragostesc nebuneste de un baiat. A fost genul acela de amor fulgerator, care te trasneste o data, si nu mai stii ce e cu tine.  Dar nu a fost reciproc. Asteptarile dintr-o singura parte te distrug. Iar el m-a ranit cum nu se putea mai rau: mi-a jurat iubire, insa m-a inselat de parca n-ar fi fost nimic, de parca eu eram nimic. Si de atunci mi-am zis ca iubirea mai poate astepta. Nu l-am putut ierta niciodata. Eu sunt capabila de sentimente puternice, profunde, care insa se evapora pe masura ce-mi gresesti. Caci am orgoliu colosal. Vezi tu Andi, mie mi s-a reliefat ideea ca iubirea va fi distrusa, si nu se va incheia intr-un mod natural si firesc, la un moment dat. Am crezut ca ceva s-a schimbat, ca am aflat raspunsul la intrebari. Insa acum imi dau seama ca niciodata n-am evoluat, ca am ramas un novice, si ca poate asa voi fi mereu. Vezi tu, eu, eu...sunt mai mult decat las sa se vada. Traiesc dinamic dar totodata sensibil, nici macar nu stiu ce vreau. E prima oara cand recunosc si spun atatea lucruri despre mine, si iti spun tie pentru ca asa simt. Tu esti un baiat special Andi, dulce, asezat, sensibil, si meriti atat de multe, incat nu cred ca exista fata aceea care sa fie asa cum ti s-ar cuveni.
-...
- Se spune ca in viata nu iubesti decat o singura data. Fie atunci cand esti tanar, fie atunci cand esti batran, fie ca o pierzi.. Pe cei de dupa cu el ii vei compara, pe el il vei purta in suflet, mereu, si niciodata nu te vei vindeca. Caci de dragostea adevarata, fie implinita sau neimplinita, nu te poti trata.  E o convalescenta perpetuua. Atatia ani, care poarta povara unei singure iubiri... Suna superb, nu? Aceasta idee de iubire absoluta, de suflet pereche, de joc al destinului..Vezi tu, eu nu cred in niciuna. Mai ales in absolut. Consider ca fiecare persoana ce intalnesti o iubesti altfel. Fie ca aveti aproape totul in comun, fie ca sunteti diametral opusi... daca exista chimie, exista si iubire. Ca urmare, intr-o viata, ai mai multe suflete pereche, insa nu le intalnesti pe toate. Iubesti, de-a lungul acesteia, diferit.. si.. -lacrimi imi inundasera ochii- scuza-ma ca nu pot sa ma explic coerent, dar sunt atat de multe acolo, ca nu stiu cum sa ma exprim in cuvinte..E un haos total in mine..si nu stiu ce ar trebui sa simt si ce nu...
(in tot acest timp nu m-am uitasem la Andi, ci ori in pamant, ori la stele)..
Si mi-am intors privirea spre el, caci voiam sa-i citesc reactia. Si atunci m-a izbit: plangea. O lacrima i-a alunecat usor pe obraz, dar parca nu era a lui. Ochii sai mirobolanti erau tulburati, precum valurile ce se cutremura usor la atingerea vapoarelor. Ma privea profund, cu aceeasi ochi de atunci..
-Dar e in regula sa simti. Sentimentele te fac om. E in regula sa nu stii ce sa simti..e o dovada ca esti capabila de trairi intense, ca inima ta e o mina bogata in orice.. spune el cu o voce docila, nesilindu-se sa isi stearga roua rasarita pe ai sai obraji
-Oh, Andi, dar nu trebuie sa...
- Nu trebuie, dar e nevoie. Plang pentru ca tu nu n-ai face-o. Ar putea lacrimile sa-ti stea toate adunate in ochi, si tu nu le-ai da nicicum drumul sa curga.
-Dar..
 Si nu apuc sa termin, caci ma imbratiseaza intr-un impuls de exuberanta, spunandu-mi "Stt..nu vorbi. Cuvintele nu isi mai au rostul" si apoi ma strange mai intens, din ce in ce mai intens..Zambesc si-l mangai pe paru-i moale si castaniu. Dupa un timp, imi da drumul din stransoarea unde parca isi pusese toate sentimentele. Ii sterg lacrimile ca o mana iar el ma saruta parinteste, pe frunte.
-Iti multumesc ca m-ai ascultat. Dar acum cred ca ar trebui sa ne intoarcem, caci daca ne vede cineva aici, cine stie ce ar interpreta, nefiind in cunostinta de cauza.
Si am plecat amandoi tacuti, lasand teiul amortit in urma..

Scrisoarea scrisa de Andi, destinata Casandrei

Aici sunt scrise cuvinte nespuse si macinate. Dar am concluzionat ca trebuie sa stii, caci, dupa cum spune un citat  "What matters is precisely this; the unspoken at the edge of the spoken.", aici e povestea noastra. Aici e rodul unui vis de scurta durata.

 Din prima clipa cand te-am vazut mi-am dat seama ca esti unica, iar mai tarziu, cand te-am cunoscut, ca esti de neatins. Si serios, cum puteam sa te trec cu vederea, cand ochii tai mari si caprui, precum doua castane coapte, mi-au suras inocent, inca de la inceput? Te interesai de mine, ma ascultai, ma intelegeai, ghiceai ce am fara ca macar sa-ti spun. Ai avut rabdare cu mine, si desi ai intrat in viata mea tumultos, ai devenit in scurt timp o prezenta indispensabila. Te cautam din priviri oriunde si mereu as fi preferat compania ta in defavoarea oricui. Ramaneam vrajit atunci cand imi vorbeai, chiar si de cele mai minore lucruri, si as fi dat orice ca sa nu ne intrerupa nimeni. Eram fericit, dar nici nu aveam de ales, caci ai un caracter coplesitor. Pot spune cert ca iubesc totul la tine: de la voluptatea impunatoare pana la sufletul divergent. Poate ti s-a mai spus, sau poate nu, dar de fiecare data cand razi sau cand zambesti sincer, emani jovialitate si afabilitate, contaminandu-i pe cei din jurul tau. Ai tipul de frumusete falnica ce apare in poeziile sau in proza scriitorilor, si nici o suta de versuri onctuoase nu te-ar putea egala . Prin felul tau acid si vioi starnesti interes, iar prin latura ta sensibila si cordiala captivezi inimi. Ai genul de privire care ar putea opri razboaie. Mi-ar lua pe putin un top ca sa spun cat farmec cuprinzi, chiar si in cele mai mici si nesemnificative gesturi, dar stiu cert ca nu exista termen cu care sa te pot compara.
 Am crezut ca sunt doar un simplu prieten pentru tine, sau mai degraba un copil inocent ce simti nevoia sa-l protejezi. Imi vorbeai de Mariana si nu ai idee cat ma durea sufletul, caci atunci pareai atat de sus...Dar la bal mi-ai intors lumea pe dos, caci atunci am dansat, pentru  prima oara, si te-am simtit mai aproape ca oricand. Mi-a fost clar ca te iubesc. A fost de ajuns o simpla intamplare.. Imi pusesem in minte sa-ti spun tot ce simt, dar apoi a aparut Evelin, iar tu erai atat de incantata, incat am abandonat ideea. Niciodata nu as putea concura cu el, caci el e sarmant, bine facut, iar eu sunt...eu. Si atunci m-am resemnat si Mariana mi-a devenit iubita. Ironic, nu? Poate am ales-o pe ea pentru ca mi-ai recomandat-o tu, sau poate pentru ca voiam sa ma razbun, sau pentru ca aveam nevoie de afectiune..Dar chiar daca, am prins drag de ea. Totusi, tu esti pe primul loc, caci nu am putut sa ma dezlipesc de tine nici cand eram amandoi implicati in alte relatii. M-am simtit dezgolit cand ne-am indepartat, dar m-am consolat cu gandul ca "asa a fost sa fie". Atunci mi-am dat seama cat de speciala esti.  In felul meu stangaci am alergat dupa tine, dar niciodata nu te-am putut ajunge.
Desi am ajuns sa te descopar treptat, bucatica cu bucatica, nu ti-am putut distinge esenta. Caci o protejezi, astfel incat nimeni sa nu te poata patrunda. Dar am aflat o polemie necontenita in tine: ravnesti iubirea, o gusti prin scrisul dionisiac si speri ca intr-o zi sa te gaseasca, dar in acelasi timp refulezi sansele de te implini afectiv . Nimic nu e concret in tine, mereu oscilezi intre alb si negru. Nu esti nici zi, nici noapte, ci momentul legendar in care soarele si luna se intalnesc, pentru cateva clipe, pe cer.
Revenind, dupa ceva timp relatia ta cu Evelin se sfarsise, iar eu ma simteam intr-un fel eliberat, iar in altul incatusat. Cate lupte s-au dus in interiorul meu..Te vedeam ca suferi, voiam sa te ajut, chiar voiam sa te ajut, cum o facusei si tu de atatea ori, dar de fiecare data cand incercam, ma indepartai ... Cand am vorbit sub tei, pentru mine a fost un moment feeric, rupt din basme. Mi-am dat seama din vorbele tale ca tu nu stii, sau n-ai inteles. Si am fost las, n-am vrut sa-ti zic. Poate ma temeam ca te vei intoarce la el, iar gandul ca vei fi din nou in bratele lui ma intrista.
Dar iti spun acum. Intamplator sau nu, un prieten de-a lui Evelin, un prieten bun se pare, e colegul meu de clasa si de altfel un tovaras. Intr-o pauza, la putin timp dupa despartirea voastra, imi spune:
-Am un prieten, care e prost, prost tare!
Eu am banuit ceva.
-Ce vrei sa spui?
-A fost vreo 5-6 luni de zile cu o fata, o fata frumoasa tare cica. Si prostul s-a despartit de ea! L-am intrebat de ce, si mi-a spus "Ea e ea, ea e, nu stiu frate, e altfel. Merita sa fie fericita, iar fericirea ei nu se poate gasi langa unul de calibrul meu. As fi ranit-o, caci ma cunosc. Si doar sa fi stiut c-am facut asta, nu m-as fi suportat.
Continuarea este superfluua, caci a elaborat o teorie ridicola despre iubire. Si prin asta, am spus totul.
M-am despartit de Mariana pe motiv ca nu se mai poate, atata timp cat eu plec la facultate la Constanta iar ea ramane sa termine ultimul an de liceu. Ce puteam sa-i zic? Adevarul? Ca stiu sigur ca daca as fi iubit-o, acest lucru n-ar mai fi contat.
Ti-as fi trimis aceasta scrisoare mai devreme, dar stiam ca te pregatesti intens pentru BAC, si aceste "noutati" te-ar fi tulburat profund. Si asta mi-am dorit cel mai putin, sa nu te poti concentra pe studii, ca mintea ta se axeaza pe fantomele trecutului.
 Si da, stiu, stiu, ca te-am intalnit cu un motiv, si ca sper sa se intample din nou, in viitor. Nu regret ca te-am cunoscut si nici nu consider timp pierdut. Niciodata sa nu-ti para rau de ceea ce simti. Sau de ce ai simtit. Sentimentele nu sunt la intamplare. Poate sunt, ori au fost, neimpartasite, respinse sau spulberate, insa fara ploaie gradina nu infloreste.
In final, tin sa iti spun ca am ajuns la concluzia ca esti fascinanta, dar totodata derutanta. In tine am gasit ceea ce am cautat in multe fete, adica absolutul. Casandra, TU ESTI TOTUL. Mi-ai spus ca genul tau preferat de carti sunt cele politiste. Am ajuns sa inteleg, acum, de ce. "Ii placeau atat de mult misterele, incat a devenit unul".

Floare de Lotus- alt capitol

A doua zi m-am trezit la fel de debusolata precum adormisem si cu o pofta de viata nemaiinchipuita. In vapaia razelor de soare ce strabateau gingase ferestrele, luminandu-mi fata, ma simteam descoperita, precum un criminal caruia i se afla ascunzisul secret. Eram tot revoltata pe realitate, dar acum imi revenise luciditatea. In ciuda tuturor celor petrecute seara trecuta, as fi vrut sa-i intalnesc, cumva, ochi. Doar ochii, caci ar fi fost de ajuns o singura privire ca sa inteleg totul. Asta-seara, fiindca eram imbatata, oarecum fermecata, n-am putut sa analizez situatia pe moment si sa citesc in ochii lui cuvinte nespuse.
Totul era aproape perfect intre noi. Ne completam reciproc. Era nevoie doar de un schimb de priviri, fara cuvinte sau alte gesturi, ca sa ne intelegem. Eram la fel, si langa el ma simteam comfortabil. Nu ma deranja tacerea ce uneori se asternea intre noi, si in preajma lui ma simteam mai eu decat de obicei. Ciudat cum destinul ne unise printr-o asemenea intamplare, si cum uneori anticipam ceea ce voia celalalt sa spuna. Da, totul era frumos. Poate prea frumos ca sa fie adevarat, si de aceea s-a ajuns aici. Atunci, de ce ma parasise, pe motivul ca trebuie sa fiu fericita? Era absurd. Fericirea mea se gasea langa Eve, caci doar el ma putea in adevaratul sens al cuvantului fericita. Doar prin simpla lui prezenta. Nu-i gresisem cu nimic, si nici el nu-mi gresise cu nimic. Eve nu e genul de persoana care sa menajeze oamenii, sa le spuna ceea e vor sa auda. E de o sinceritate cruda, care nu vrea sa ajunga undeva in particular. Vorbeste exact ceea ce crede sau simte, niciodata prea mult, niciodata prea putin, niciodata mieros sau lingusitor. Nu ii sta in caracter sa indulceasca situatiile. Ar fi trebuit sa-mi spuna "vreau sa ne despartim", sau "trebuie sa ne despartim", si atunci poate nu m-as mai fi agitat acum sa ii inteleg decizia, sau cuvintele. Ar fi fost mai mult a el. Si atunci parca mi s-a aprins beculetul, parca dupa o perioada lunga de stat in intuneric, as fi vazut pentru prima oara, din nou, lumina. Imi aduc aminte brusc( "E o fata pe care am indragit-o mult. Eram in clasa a10a, si-mi atrase atentia tocmai pentru ca se lasa greu. Celelalte nu-mi rezistau, si de aceea imi pierdeam repede interesul in ele. Nici nu avusesem relatii serioase pana a aparut ea. O cheama Adelina si relatia noastra a durat pe tot parcursul anului scolar. A fost o fata puternica, dar m-am plictisit de ea. Asta a fost si motivul pentru care am inselat-o. Voiam ceva nou, voiam sa experimentez, sa traiesc, sa simt, iar ea ma iubea si voia sa imbatranim impreuna, isi facea chiar si planuri de viitor cu mine. N-am putut. Asta a fost si motivul pentru care m-am despartit de ea la scurt timp dupa ce am inselat-o. Ma mir ca n-a aflat de scurta mea escapada, dar mie mi-era deja clar. Totusi, cred ca am iubit-o." ) de Adelina, prima iubire a lui Eve, si modul in care s-a terminat relatia lor. N-am suportat sa ma gandesc ca e posibil ca istoria sa se fi repetat, iar eu sa fi fost o simpla piedica ce-i ingradea libertatea ca baiat. Am simtit un val de ura impotriva lui, si parca toata fiinta mea se intunecase. Dar a trecut repede cand mi-am spus ca, daca ar fi fost asa, mi-ar fi spus, sau macar mi-ar fi dat de inteles. Mi-am alungat deci repede gandul, desi el m-a urmarit ca o umbra, inconstient, peste tot, si nu stiam ca acel gand va fi da atatea roade ...

M-am ridicat ca un mahmur din pat si m-am privit in oglinda: ce privire rupta de realitate mi se asternuse pe chip, ca si cum nu apartineam de niciun loc din aceasta lume. Dar am iesit in ea pana la urma, comportandu-ma ca un intrus.
 Imi doream sa fiu singura, iar prezenta oamenilor ma incomoda. Voiam sa gasesc un loc unde sa fiu doar eu cu mine, insa in zadar. Am hoinarit pe strazi aiurea, ca un turist ratacit intr-o metropola, sau ca un artist ce cauta inspiratia in lucrurile din jurul sau. Am retrait seara de vineri, cinsprezece martie, de atatea si atatea ori, in cautarea raspunsurilor, lovindu-ma de aceleasi intrebari, ca si cum la radio se difuza aceeasi piesa de nenumarate ori. La inceput ma dezgustau zambetele si rasetele celor din jur, intrucat nu puteam concepe voie-buna dupa ce, in cateva momente, trecusem de la extaz la agonie. Mai apoi insa mi-am dat seama ca nimic nu se opreste in loc pentru durerea mea si ca viata isi continua linistita cursul, caci cine sunt eu intr-o lume atat de mare?
Insa cautarea mea nu a dat rezultate, caci desi ma refugiam intr-o cladire parasita sau pe o straduta mai putin circulata, zgomotele si sunetele din jurul meu ma deranjau, caci eu voiam sa fie liniste delina, sa-mi pot auzi si gandurile. Doar teiul din spatele blocului imi ramane fidel, iar in toiul noptii, cand toata lumea doarme si viseaza, eu poposeam la poalele vechiului meu prieten, lasandu-mi gandurile sa se astearna pe harie. Nici nu stiu cum treceau orele. Ziua ma gandeam nu numai la el, ci mai ales la iubire in general. Uneori filozofam si despre destin si viata. Aveam suficient material emotional ca sa umplu pagini intregi, caci in doua zile scrisesem un caiet si un sfert de poezii si proza. La inceput il hiperbolizam pe el, il vedeam intruchiparea iubirii absolute, scriam mieros, ca si cum odata cu el pierdusem o parte din mine. Despicam amintitri in fragmente marunte, le luam din profunzimea oceanului, inecandu-le in cerneala stiloului. Ma surprindeam zambind atunci cand reciteam anumite fraze. In opera mea, dadeam vina pe hazard, si mai putin pe neputinta lui.  Mai apoi insa, am inceput sa-l blamez pe el, sa-l acuz de lucruri care poate nici nu le facuse, sa-l dezintegrez. Nu mai era Eve , ci cate o parte din el in fiecare poezie sau proza, un ciob dintr-o sticla, o raza din soare, o frunza dintr-o planta.
Dar oricat ai incerca sa ramai impartial, sa privesti lucrurile obiectiv si realist, precum un strain caruia ii marturisesti tot ce ai pe suflet, in final, tot despre el este vorba. Pornesti de la experientele tale, si termini tot cu ele. Caci in iubire, ratiunea e considerata nesatioasa si rigida.
La un moment dat insa, Andi a observat ca ceva nu e in regula cu mine. Era destul de evident cred: nu cautam compania lor, abia daca mai schimbam doua vorbe, si toata ziua lipseam de acasa. M-a prins intr-un moment cand Mariana era plecata sa faca piata. Un prilej pentru el de altfel, caci observasem ca se sfieste sa vorbeasca cu mine de fata cu ea sau cand e prin preajma. Iar ei doi stateau impreuna mai mereu.
Era duminica, pe dupa amiaza. Nu mai mancasem de sambata de la pranz, si fiindca deja simteam cum ma ia cu ameteala din cauza foamei, si neavand nici bani la mine, m-am intors acasa, sperand sa nu dau ochii cu nimeni. Dar nu a fost asa, caci de cum intru in apartament, simt parca cum ma zgarie urechile de la zgomotele dinauntru, ca si cum cineva ar fi racait cu furculita pe o farfurie sau cu unghiile pe o tabla, fix langa mine. Imediat imi dau seama: Catalin chemase niste tovarasi de-ai sai. In tot apartamentul domnea o veselie care ma facea sa vreau sa plec cat mai repede de acolo. Si atunci mi-a venit ideea sa-mi cumpar ceva de mancare de la magazinul din colt. Cum nu puteam trece insa fara sa-i salut, m-am indreptat  spre dormitorul baietilor, rugandu-ma in sinea mea sa ma lase in pace. Caci il cunosc pe Catalin. N-ar fi observat ca sunt "preocupata", si ar fi insistat enervant de mult sa raman  cu ei. Mereu priveste oamenii care se afla in imprejurul lui cu superficialitate, si asta imi mai lipsea: sa ma trezesc obligata sa stau intr-un mediu care, la momentul respectiv, ma dezgusta. Uneori ma intrebam cum pot fi el si cu Andi frati, cand sunt diametral opusi.
In timp ce salutam, voind sa par prietenoasa, toate privirile s-au intors asupra mea, unii exclamand, altii ramanand tacuti. Erau vreo sase baieti acolo, dintre care ii cunosc doar pe Catalin si pe Andi.
-Ia uite pe cine avem noi aici! Casandra! Dar ce faci draga? reactioneaza Catalin
- Bine fac, am zis sa mai trec si eu pe acasa, ii raspund fortand un zambet
-Dar ce s-a intamplat?
- Cum adica ce s-a intamplat? incerc sa-mi ascund suprinderea
- Pai abia daca te-am vazut ieri pe acasa. Si pana acum la fel. S-a intamplat ceva? ma intreaba Catalin analizandu-ma, ca un interogator ce-si scaneaza din priviri suspectul
-Nimic. Ieri am fost la niste colege sa studiem pentru bacalaureat, iar azi am niste treaba. Am venit doar ca sa mananc. Plec acum.
-Aaa, inteleg. Deci nu poti sa ni te alaturi, nu? Chiar purtam o conversatie interesanta, pe placul tau.
-Nu, nu pot.
- Nici un pic?
-Nici macar. Serios, chiar sunt ocupata.
- Pfff, pacat..
-Poate alta data, raspund eu sec
Andi, mut, ma fixase intens cu privirea in tot acest timp, parca intrebandu-ma ce am.
Am iesit din camera lor promitand ca ma revansez alta data, iar in spatele meu am auzit niste susoteli, din care am dedus un raspuns, mandru parca "Nu pot fratilor, nu pot, are iubit!". La auzul acestora am zambit dureros.
Cand deschid sertarul, sa iau banii, imi sare in ochi foicica pe care imi scrisese Eve, la primele noastre intalniri, numarul lui de telefon. M-am facut insa ca nu o vad, mutandu-mi privirea, desi ochii se oprisera cateva secunde asupra ei, ca si la jocul timid din priviri al proaspetilor indragostiti.
Iesind in hol ii zaresc pe Andi, care statea langa perete, si inca un baiat, care cotrobaia prin buzunare.Trec prin dreptul lui Andi grabind involuntar pasul si privind drept inainte. Eram constienta ca se uita la mine. Simteam asta. Deodata simt cum o mana ma apuca usor, putin mai jos de cot. Ma rasucesc imediat, mai mult din impuls, intalnind atunci ochii mari si frumosi ai lui. Ma priveau mirati si totusi indurerati, adanc, ca si cum ar fi vrut sa treaca prin mine. Fata lui Andi tradea insusi ingrijorarea.
-Ce ai? ma intreaba el, inca tinandu-si mana stransa de mine
-Nimic, ii raspund eu zambind
Era atat de usor de citit. Simteam si vedeam ca il intereseaza, ca nu intreba doar ca se afle in treaba. Si vocea ii era domoala.
-Ce ai? ma intreaba el din nou dupa o scurta pauza, nescapandu-ma din ochi nicio clipita
-Serios, nu am nimic, vezi tu ca am ceva? ii raspund eu, din nou, intepata
Nu zice nimic, insa ma priveste atat de staruitor, atat de intens, parca raspunzand "da, vad". Nu slabea nici legatura cu mana mea, iar eu ma simteam constransa, caci parea de neclintit. Nu-l vedeam pe Andi in stare sa fie atat de coplesitor.
-Stii ce Andi? Am realizat ca lumea nu e pictata numai in roz si facuta doar din curcubee, si exista si pete. Fericirea dureaza foarte putin atunci cand te agati de ea, ii spun eu privind in jos, cu vocea tremuranda, caci acum nu mai puteam sa imi ascund emotia
-Si da, am ceva, insa tu nu ma poti ajuta si nici nu ma poti intelege, adaug imediat, ridicand privirea, incercand sa indulcesc afirmatiile folosind un ton cald
Imediat dupa imi retrag mana si ies grabita din apartament, lasandu-l pe Andi singur pe hol.

Floare de lotus- un capitol

"Imi doresc sa stea la mine in noaptea aceasta". Gandul ma acaparase complet, si oricat incercam sa-l alung, tot acolo ajungeam. Era ca si cum o panza de paianjen mi se asezase pe creier. Parca ma invaluise dincolo de ratiune. Dorinta imi intrase in oase, o simteam pretundeni, iar mintea nu mi se axa decat pe aceasta, dand restul la o parte. Inima imi batea intr-un ritm alert, si stiam ca e peste puterile mele de respingere. In doream. Il doream atat de mult. Sa fie langa mine, sa ma stranga in brate, sa ma priveasca cu aceeasi ochi negri si patrunzatori. Atunci mi-am dat seama ca sunt dependenta de el ca de un drog. Aveam nevoie de prezenta sa. Ii duceam dorul desi il vedeam destul de des. Vocea inimii vorbea, iar creierul era mut. Constientizam ca nu e bine, dar eram deja prinsa in plasa, precum o insecta care se zbate zadarnic in fata paianjenului triumfator.
Se pare ca, desi incercasem sa-mi nu-mi pierd capul, si sa-l folosesc atunci cand inima cere naiva si dedicata, n-am reusit. Si dintr-odata, am inteles ca il iubesc. Il iubesc cu toata fiinta mea. Vreau sa faca parte din mine, sa fim un intreg. Vreau sa-mi calatoreasca prin fiecare celula din corp si sa isi puna amprenta in sufletul meu. Vreau sa ma gaseasca in inima lui amintindu-si tot de mine. Vreau sa fie primul si ultimul in tot. Era ca si cum la finalul spectacolului, cortina se ridica, si poti vedea clar toti actorii.
N-am putut rezista. M-am abandonat iubirii, mi-am urmat inima si am pus mana usor pe telefon. Il sun. Sunetul telefonului parca imi tiuia in urechi, prelungind asteptarea coplesitoare. Dar intr-un final, a raspuns, cu un simplu si scurt "Alo?", si vazand ca e el, il intreb, incet, de frica sa nu auda ceilalti:
-Ce faci dragul meu? Esti bine? Ai treaba?
Aveam miere in voce, si trecusem imediat la subiect, caci asteptarea parca ma presa pe suflet, ca si cum as fi gasit o bomba cu ceas.
-Deloc, de fapt chiar ma plictisesc. Incerc sa citesc o carte, sa mai treaca timpul. Casi a mea ce face? imi raspunde el de asemenea pe un ton mieros
Zambesc strangareste, involunar.
-Bine face, se gandea daca o poti onora cu prezenta la ea acasa... am raspuns eu, incercand sa-mi maschez emotiile, insa vocea putin tremuranda imi trada intentiile
-La ora aceasta? raspunde el surprins si confuz
-Da...am nevoie de tine, acum, ii spun eu, dupa o mica pauza
-Atunci hai ca ma imbrac. Ajung cam in 20 de minute, mi-a raspuns el, pe un ton cald
-Bine. Te astept in fata usii.
Zambesc sincer si inchid telefonul.
Ema era plecata la tara, Catalin era plecat prin oras, ca de obicei, iar Mariana si Andi stateau amandoi in sufragerie. Cu putina grija si cu putin mai multa atentie, ar fi putut trece neobservat.
M-am intors in camera la fel de lin precum iesisem pe hol. Sufletul imi fusese inundat de bucurie si simteam ca o eman pretutindeni. M-am uitat sa vad daca totul este in ordine, asez doua carti pe birou, arunc in graba cateva haine de pe spatarul scaunului in sifonier. Voiam ca si camera sa il primeasca cu aceeasi caldura cu care il voi primi si eu. Mai privesc inca o data camera, trag draperiile si netezesc asternutul de pe pat. 
Vrand sa ma asigur ca totul e perfect, arunc o privire fugitiva si prin lucrurile Emei, dar toate sunt intr-o ordine absoluta, ca intotdeauna. "Acum camera este gata sa primeasca un invitat deosebit", spun in timp ce imi iau oglinda din sertar. Trebuia sa fiu si eu cat de cat aranjata. Privindu-ma, am vazut emotiile ce sedeau pe fata mea ca pe o floare albastra intr-un camp de maci. Privirea trada tot. Se citea dorinta in ochii mei, iar ei nu insala niciodata, caci oglinda sufletului reflecta doar continutul launtric. Daca vrei sa intelegi pe cineva, il privesti adanc in ochi, si totul va veni la tine ca si cursul unui rau:treptat, insa sigur. Mi-am pieptanat putin parul si ma bate gandul sa ma schimb in alte haine, insa dupa ma razgandesc, zicandu-mi ca trebuie sa par relaxata, chiar daca inauntrul meu era o nebuloasa.
Nemaiavand ce sa retusez la aspectul general al camerei si nici la al meu, ma duc direct la usa, tiptil, sa nu sesizeze nimeni. Mi-am pus repede papucii in picioare si, inchizand ochii, ma las in jos, rezemata de usa. Stateam ca pe cutite, eram intr-un continuu stres, desi aveam totusi incredere noi. Ma uit nerabdatoare si totusi fricoasa in jurul meu. Holul parca era trist si pustiu privit in semi-intuneric, gata sa ma cuprinda.
Ma incerca un sentiment ce nu-l experimentasem pana atunci. Stiam ca e un soi de fericire sincera in combinatie cu o doza de vinovatie. Emotiile erau atat de amestecate, incat nici eu nu stiam cum sa ma simt. Ore am facut bine ca l-am chemat? Oare m-am grabit, lasandu-ma condusa de o simpla dorinta? Dar nu, nu e loc de indoieli sau regrete. O dorinta atat de intensa nu poti s-o ignori, caci face parte din tine. Nu e vorba doar de inima, e vorba de toata fiinta ta, caci puterea universului face ca acea dorinta sa fie dincolo de ce poti intelege. 
Brusc mi-am amintit de cateva vorbe adresate Marianei cand regreta ca facuse o anumita alegere: "Sa nu regreti. Daca iti zambesc buzele sau iti tresare inima, daca iti doresti sau ai palpitatii, nu regreta. Lucrurile ce te-au facut fericita, chiar si pentru o clipa, pastreaza-le in inima ta". Rerostindu-mi-le in gand, aceste cuvinte mi-au dat curaj, eliberand miraculos orice urma de indoiala. E o alegere ce trebuie sa mi-o asum. O vorba intelepta spune "daca nu vei incerca, nu vei sti". Caci mai bine sa risc, decat sa ma gandesc pe urma "ce-ar fi fost daca...".
Deodata am aud pasi pe scara blocului. Inima incepe sa-mi bata nebuneste, ca si cum ar fi fost intr-o cursa. In linistea aceea aproape deplina, intrerupta uneori de chicoteli sau de rasete din sufragerie, o auzeam clar cum sa sa-mi sara din piept. M-am ridicat brusc si deschid usor usa. Si atunci ii vad silueta in acel intuneric aproape perfect. Ca printr-un vis, imi amintesc de seara balului in care, dintre toti si dintre toate, Eve ma vazuse numai pe mine, si imi dau seama ca in orice cadru ar fi, restul e doar surplus, caci ochii mei il vad doar pe el. 
Era la cativa pasi in fata mea. Atunci am inteles ca sunt atat de dedicata persoanei lui, incat i-as fi sarit chiar in acel moment in brate, si l-as fi strans, spunandu-i cat de mult il pretuiesc. Aveam nevoie de el. Imi era indispensabil.
Eve se oprise in fata mea. Nu apuc sa spun nimic, desi as fi vrut sa-i zic multe, caci ma apuca de umeri, privindu-ma parca trist, adanc, in ochi.
-Casi, in tine este totul si trebuie sa fii fericita.
Luandu-mi fata in palme, ma saruta deodata si intens, iar mai apoi se desprinde de buzele mele, la fel de brusc. Mi-a intors spatele si a plecat neintorcand privirea.
M-a lasat singura in tocul usii.
Pe moment n-am realizat. Aveam impresia ca visez, ca am halucinatii, si tot corpul meu respingea timorat realitatea. As fi vrut sa reactionez in vreun fel, sa spun ceva, sau sa alerg dupa el, si sa-l intreb ce s-a intamplat. Insa n-am putut, si am stat credincioasa in fata usii ca un catel care-si asteapta stapanul. Ma simteam atat de mica in lume. Inghetasem. Am stat o perioada de timp acolo, mai mult aiurita decat confuza, caci mesajul fusese foarte pregnantt. Era ca si cum intrasem intr-o stare de ameteala de la o supradoza de halucinogene. Nu spuneam nimic, nu faceam nimic, nu ma gandeam la nimic, caci in mine rasunau precum o cutiuta muzicala doar cuvintele lui. Auzeam acelasi refren "in tine este totul si trebuie sa fii fericita"... Parca ma vrajisera acele vorbe, caci priveam pierduta scarile pe care, acum ceva timp, pleca Eve neprivind inapoi.
 La un moment dat, am deschis usa si am intrat in apartament, insa mecanic. Nici acum nu pot sa-mi dau seama cat de mult am stat in fata usii, caci nu mai aveam notiunea timpului.  Pe neclipite am ajuns in camera si m-am indreptat direct spre pat, de parca el mi-ar fi putut explica tot. Eram precum o bomba silentioasa. Emotiile se zbateau atat de amestecate inauntrul meu, incat pur si simplu nu mai eram eu insami, ci doar o epava, o cochilie, caci sufletul imi ramasese inca in fata usii, blocat. Sau poate Eve il luase cu el...
M-am cuibarit in pat, tragand plapuma pe mine, ca si cum ea m-ar fi protejat. Pentru mine nu era acum un simplu obiect, ci un scut, caci astfel nu mai vedeam nimic, doar un negru rupt in smoala. Voiam sa incerc sa uit, sa dorm, ca sa scap din acea capcana cu chip frumos numita dragostea.
Pierdusem in fata haosului mintal, in fata lui Eve, in fata iubirii... Nu puteam sa cred ca gandesc asta, dar, as fi vrut sa plang pana nu mai am lacrimi, sa ma descarc, ca a doua zi sa nu mai am nimic, si sa ies in lume fara nicio rana, insa parca nu mai aveam putere... Si atunci am inteles ca nu te poti vindeca de iubire peste noapte. Ca o rana atat de proaspata are nevoie de timp sau de o persoana ca sa se inchida. Brusc mi-am amintit de Ema. Ea ar fi putut sa ma inteleaga fara ca sa rostesc macar un cuvant. Dar Ema nu era acolo, iar eu..ei bine, eu, eram dezorientata...