De la extaz, la agonie

Totul e trecator. Bucuriile sunt trecatoare, viata e trecatoare, oamenii sunt trecatori, starile sunt trecatoare... Suntem fiinte rationale, si trecem de la o stare la alta, dupa moment... Iar trecerea de la o stare de euforie, in care esti in al 9lea cer, cand simti ca lumea e a ta, cand esti fericit, cand iti vine sa sari, sa tipi si dupa...dupa vine lovitura, cand brusc te trezesti la realitate. Brusc, iti dai seama pe ce lume traiesti. Brusc, iti schimbi starea, treci de la extaz la agonie... Brusc, vezi lumea cu alti ochi, si totul nu mai e colorat in roz. Urasc asta!!! Ori e din prima agonie, ori deloc. De ce sa imi strice mie starea de euforie? Eram asa fericita, ma credeam asa norocoasa, pana cand toate sperantele si visele mi-au fost spulberate atunci cand am fost adusa cu picioarele pe pamant. S-a dus dracului fericirea mea. Ia vezi, de la ce stare la ce stare treci? Esti in extaz, sau in agonie? Fereste-te de schimbari bruste de situatii....de minciuni, vorbe frumoase aruncate in vant, chestii care sa iti accentueze fericirea. Pentru ca, cu cat esti mai fericit, cu capul in nori, cu atat cazi mai mult cand afli crudul adevar. Iar durerea nu tine cont de extazul in care erai adineauri...De ce intotdeauna trebuie sa fie extaz si dupa agonie? De ce nu poate fi invers, agonie si dupa extaz? De ce la finalul capitolului noi trebuie sa tristi, sa ne simtim abandonati, singuri, sa fim cu moralul la pamant, dupa ce totul a fost luat de naiba? De ce finalul nu este fericit, de ce nu putem sa fim in extaz la final? De ce agonie? De ce?!!
Agonie sau extaz?

Dragostea adevarata este compusa din extaz si agonie. Sa fie oare asa?!