Scattered Bond

Nu am obligat pe nimeni sa ramana langa mine.
Si niciodata nu voi obliga. 
Mereu va fi usa deschisa si vei putea sa pleci oricand doresti.
Dar daca intr-adevar vrei sa ramai, usa nici nu exista ...

De cand am inceput liceul am vazut cine imi este prieten adevarat si cine nu, cine stie sa pastreze legatura si cine uita pur si simplu de ea. Sincer, la cei care nu ma asteptam sa ramana langa mine mi-au ramas alaturi, iar cei la care nu m-am asteptat deloc, m-au "abandonat", m-au "uitat" inca din primele saptamani de scoala.  Intr-un fel, anticipam lucrul acesta, stiam ca lucrurile se vor schimba, ca legatura se va mai raci in timp din cauza distantei. Dar sincer, nu anticipam ca inca din primele saptamani sa se rupa. A fost atat de brusc, nici n-am realizat cand m-am trezit si dintr-o data, stiam ca am  pierdut o prietena. E chiar trist. Si nu pentru ca am pierdut-o, ci pentru ca ne legau prea multe ca sa nu incerc sa ma impac. Insa totul a fost atat de firesc, ruptura s-a produs brusc, si totusi intr-un mod subtil, care a trecut aproape neobservat. A fost atat de natural: fara certuri, reprosuri, fara jigniri, fara vreun motiv anume... Pur si simplu am evoluat in directii diferite iar destinul a decis ca este momentul sa ne separe. Si chiar de-as vrea sa repar ceva, nu as putea. Pentru ca practic, nimic nu este de reparat, atata timp cat... "legatura" s-a evaporat, a disparut si ....nu mai exista ce sa repari. Probabil asa a fost scris sa se intample. Probabil e mai bine asa. Probabil.. n-am fost niciodata prietene adevarate. Probabil distanta a fost doar o pregatire pentru ruptura ce avea sa se produca oricum. Probabil distanta m-a ajutat sa anticipez si sa previn regretul.