A fost...a trecut...dar amintirile raman. De fapt, amintirile sunt singurele lucruri care ne fac sa ne amintim de trecut... Ele ne ranesc. Din cauza lor anumite sentimente nu mai mor odata si odata. Deoarece le 'hranim' mereu cu amintiri. Si devine aproape imposibil sa treci peste. De nu pot disparea? De ce nu le pot sterge? De ce trebuie sa existe un loc in inima mea si pentru ele...? Nu pot uita. NU POT! Amintirile sunt complicii dragostei pe care vrem sa o ardem, sa o inecam, sa o injunghiem, sa o omoram... Orice, numai sa dispara dracu' din inima noastra! Pentru ca, odata ce ele persista, si durerea persista. Regretele, lacrimile, fiorii... toate conlucreaza astfel incat sa te doara. Parca fac asta intentionat!! Sau poate chiar asa e... Uneori chiar nu ma inteleg. Fara amintiri, totul ar fi mult mai usor. Am sterge extrem de simplu persoane din viata noastra, le-am uita numaidecat... Nu ar mai exista reprosuri. Nu ar mai exista durerea aceea care intervine atunci cand vrei sa dai pagina.
Unele amintiri ma fac sa zambesc, sa vreau sa traiesc acel moment din nou.... sunt amintiri frumoase, placute, care ma fac sa imi aduc aminte de trecut cu bucurie. Dar celelalte amintiri... Amintirile urate, care seamana cu cosmarurile. Ma fac sa vreau le uit, sa le sterg.. ma fac sa plang, sa tip, sa ma isterizez, ma ranesc... pe scurt, sa nu fi trait acele momente. Dar, cu bune, cu rele, amintirile exista, si nu ai cum sa trosnesti din degete iar acestea sa fie sterse. Ar fi mult prea usor... Iar viata nu ne da acest avantaj. Asta-i realitatea. E ca si mersul pe bicicleta: nu il uiti niciodata, indiferent de cat timp nu ai mai mers pe bicicleta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu