A doua zi m-am trezit la fel de debusolata precum adormisem si cu o pofta de viata nemaiinchipuita. In vapaia razelor de soare ce strabateau gingase ferestrele,
luminandu-mi fata, ma simteam descoperita, precum un criminal caruia i
se afla ascunzisul secret. Eram tot revoltata pe realitate, dar acum imi revenise luciditatea. In ciuda tuturor celor petrecute seara trecuta, as fi vrut sa-i intalnesc, cumva, ochi. Doar ochii, caci ar fi fost de ajuns o singura privire ca sa inteleg totul. Asta-seara, fiindca eram imbatata, oarecum fermecata, n-am putut sa analizez situatia pe moment si sa citesc in ochii lui cuvinte nespuse.
Totul era aproape perfect intre noi. Ne completam reciproc. Era nevoie doar de un schimb de priviri, fara cuvinte sau alte gesturi, ca sa ne intelegem. Eram la fel, si langa el ma simteam comfortabil. Nu ma deranja tacerea ce uneori se asternea intre noi, si in preajma lui ma simteam mai eu decat de obicei. Ciudat cum destinul ne unise printr-o asemenea intamplare, si cum uneori anticipam ceea ce voia celalalt sa spuna. Da, totul era frumos. Poate prea frumos ca sa fie adevarat, si de aceea s-a ajuns aici. Atunci, de ce ma parasise, pe motivul ca trebuie sa fiu fericita? Era absurd. Fericirea mea se gasea langa Eve, caci doar el ma putea in adevaratul sens al cuvantului fericita. Doar prin simpla lui prezenta. Nu-i gresisem cu nimic, si nici el nu-mi gresise cu nimic. Eve nu e genul de persoana care sa menajeze oamenii, sa le spuna ceea e vor sa auda. E de o sinceritate cruda, care nu vrea sa ajunga undeva in particular. Vorbeste exact ceea ce crede sau simte, niciodata prea mult, niciodata prea putin, niciodata mieros sau lingusitor. Nu ii sta in caracter sa indulceasca situatiile. Ar fi trebuit sa-mi spuna "vreau sa ne despartim", sau "trebuie sa ne despartim", si atunci poate nu m-as mai fi agitat acum sa ii inteleg decizia, sau cuvintele. Ar fi fost mai mult a el. Si atunci parca mi s-a aprins beculetul, parca dupa o perioada lunga de stat in intuneric, as fi vazut pentru prima oara, din nou, lumina. Imi aduc aminte brusc( "E o fata pe care am indragit-o mult. Eram in clasa a10a, si-mi atrase atentia tocmai pentru ca se lasa greu. Celelalte nu-mi rezistau, si de aceea imi pierdeam repede interesul in ele. Nici nu avusesem relatii serioase pana a aparut ea. O cheama Adelina si relatia noastra a durat pe tot parcursul anului scolar. A fost o fata puternica, dar m-am plictisit de ea. Asta a fost si motivul pentru care am inselat-o. Voiam ceva nou, voiam sa experimentez, sa traiesc, sa simt, iar ea ma iubea si voia sa imbatranim impreuna, isi facea chiar si planuri de viitor cu mine. N-am putut. Asta a fost si motivul pentru care m-am despartit de ea la scurt timp dupa ce am inselat-o. Ma mir ca n-a aflat de scurta mea escapada, dar mie mi-era deja clar. Totusi, cred ca am iubit-o." ) de Adelina, prima iubire a lui Eve, si modul in care s-a terminat relatia lor. N-am suportat sa ma gandesc ca e posibil ca istoria sa se fi repetat, iar eu sa fi fost o simpla piedica ce-i ingradea libertatea ca baiat. Am simtit un val de ura impotriva lui, si parca toata fiinta mea se intunecase. Dar a trecut repede cand mi-am spus ca, daca ar fi fost asa, mi-ar fi spus, sau macar mi-ar fi dat de inteles. Mi-am alungat deci repede gandul, desi el m-a urmarit ca o umbra, inconstient, peste tot, si nu stiam ca acel gand va fi da atatea roade ...
M-am ridicat ca un mahmur din pat si m-am privit in oglinda: ce privire rupta de realitate mi se asternuse pe chip, ca si cum nu apartineam de niciun loc
din aceasta lume. Dar am iesit in ea pana la urma, comportandu-ma ca un intrus.
Imi doream sa fiu singura, iar prezenta oamenilor ma
incomoda. Voiam sa gasesc un loc unde sa fiu doar eu cu mine, insa in
zadar. Am hoinarit pe strazi aiurea, ca un turist ratacit intr-o
metropola, sau ca un artist ce cauta inspiratia in lucrurile din jurul
sau. Am retrait seara de vineri, cinsprezece martie, de atatea si atatea
ori, in cautarea raspunsurilor, lovindu-ma de aceleasi intrebari, ca si
cum la radio se difuza aceeasi piesa de nenumarate ori. La inceput ma dezgustau zambetele si rasetele celor din jur, intrucat nu puteam concepe voie-buna dupa ce, in cateva momente, trecusem de la extaz la agonie. Mai apoi insa mi-am dat seama ca nimic nu se opreste in loc pentru durerea mea si ca viata isi continua linistita cursul, caci cine sunt eu intr-o lume atat de mare?
Insa cautarea mea nu a dat rezultate, caci desi ma refugiam intr-o cladire parasita sau pe o straduta mai putin circulata, zgomotele si sunetele din jurul meu ma deranjau, caci eu voiam sa fie liniste delina, sa-mi pot auzi si gandurile. Doar teiul din spatele blocului imi ramane fidel, iar in toiul noptii, cand toata lumea doarme si viseaza, eu poposeam la poalele vechiului meu prieten, lasandu-mi gandurile sa se astearna pe harie. Nici nu stiu cum treceau orele. Ziua ma gandeam nu numai la el, ci mai ales la iubire in general. Uneori filozofam si despre destin si viata. Aveam suficient material emotional ca sa umplu pagini intregi, caci in doua zile scrisesem un caiet si un sfert de poezii si proza. La inceput il hiperbolizam pe el, il vedeam intruchiparea iubirii absolute, scriam mieros, ca si cum odata cu el pierdusem o parte din mine. Despicam amintitri in fragmente marunte, le luam din profunzimea oceanului, inecandu-le in cerneala stiloului. Ma surprindeam zambind atunci cand reciteam anumite fraze. In opera mea, dadeam vina pe hazard, si mai putin pe neputinta lui. Mai apoi insa, am inceput sa-l blamez pe el, sa-l acuz de lucruri care poate nici nu le facuse, sa-l dezintegrez. Nu mai era Eve , ci cate o parte din el in fiecare poezie sau proza, un ciob dintr-o sticla, o raza din soare, o frunza dintr-o planta.
Dar oricat ai incerca sa ramai impartial, sa privesti lucrurile obiectiv si realist, precum un strain caruia ii marturisesti tot ce ai pe suflet, in final, tot despre el este vorba. Pornesti de la experientele tale, si termini tot cu ele. Caci in iubire, ratiunea e considerata nesatioasa si rigida.
La un moment dat insa, Andi a observat ca ceva nu e in regula cu mine. Era destul de evident cred: nu cautam compania lor, abia daca mai schimbam doua vorbe, si toata ziua lipseam de acasa. M-a prins intr-un moment cand Mariana era plecata sa faca piata. Un prilej pentru el de altfel, caci observasem ca se sfieste sa vorbeasca cu mine de fata cu ea sau cand e prin preajma. Iar ei doi stateau impreuna mai mereu.
Era duminica, pe dupa amiaza. Nu mai mancasem de sambata de la pranz, si fiindca deja simteam cum ma ia cu ameteala din cauza foamei, si neavand nici bani la mine, m-am intors acasa, sperand sa nu dau ochii cu nimeni. Dar nu a fost asa, caci de cum intru in apartament, simt parca cum ma zgarie urechile de la zgomotele dinauntru, ca si cum cineva ar fi racait cu furculita pe o farfurie sau cu unghiile pe o tabla, fix langa mine. Imediat imi dau seama: Catalin chemase niste tovarasi de-ai sai. In tot apartamentul domnea o veselie care ma facea sa vreau sa plec cat mai repede de acolo. Si atunci mi-a venit ideea sa-mi cumpar ceva de mancare de la magazinul din colt. Cum nu puteam trece insa fara sa-i salut, m-am indreptat spre dormitorul baietilor, rugandu-ma in sinea mea sa ma lase in pace. Caci il cunosc pe Catalin. N-ar fi observat ca sunt "preocupata", si ar fi insistat enervant de mult sa raman cu ei. Mereu priveste oamenii care se afla in imprejurul lui cu superficialitate, si asta imi mai lipsea: sa ma trezesc obligata sa stau intr-un mediu care, la momentul respectiv, ma dezgusta. Uneori ma intrebam cum pot fi el si cu Andi frati, cand sunt diametral opusi.
In timp ce salutam, voind sa par prietenoasa, toate privirile s-au intors asupra mea, unii exclamand, altii ramanand tacuti. Erau vreo sase baieti acolo, dintre care ii cunosc doar pe Catalin si pe Andi.
-Ia uite pe cine avem noi aici! Casandra! Dar ce faci draga? reactioneaza Catalin
- Bine fac, am zis sa mai trec si eu pe acasa, ii raspund fortand un zambet
-Dar ce s-a intamplat?
- Cum adica ce s-a intamplat? incerc sa-mi ascund suprinderea
- Pai abia daca te-am vazut ieri pe acasa. Si pana acum la fel. S-a intamplat ceva? ma intreaba Catalin analizandu-ma, ca un interogator ce-si scaneaza din priviri suspectul
-Nimic. Ieri am fost la niste colege sa studiem pentru bacalaureat, iar azi am niste treaba. Am venit doar ca sa mananc. Plec acum.
-Aaa, inteleg. Deci nu poti sa ni te alaturi, nu? Chiar purtam o conversatie interesanta, pe placul tau.
-Nu, nu pot.
- Nici un pic?
-Nici macar. Serios, chiar sunt ocupata.
- Pfff, pacat..
-Poate alta data, raspund eu sec
Andi, mut, ma fixase intens cu privirea in tot acest timp, parca intrebandu-ma ce am.
Am iesit din camera lor promitand ca ma revansez alta data, iar in spatele meu am auzit niste susoteli, din care am dedus un raspuns, mandru parca "Nu pot fratilor, nu pot, are iubit!". La auzul acestora am zambit dureros.
Cand deschid sertarul, sa iau banii, imi sare in ochi foicica pe care imi scrisese Eve, la primele noastre intalniri, numarul lui de telefon. M-am facut insa ca nu o vad, mutandu-mi privirea, desi ochii se oprisera cateva secunde asupra ei, ca si la jocul timid din priviri al proaspetilor indragostiti.
Iesind in hol ii zaresc pe Andi, care statea langa perete, si inca un baiat, care cotrobaia prin buzunare.Trec prin dreptul lui Andi grabind involuntar pasul si privind drept inainte. Eram constienta ca se uita la mine. Simteam asta. Deodata simt cum o mana ma apuca usor, putin mai jos de cot. Ma rasucesc imediat, mai mult din impuls, intalnind atunci ochii mari si frumosi ai lui. Ma priveau mirati si totusi indurerati, adanc, ca si cum ar fi vrut sa treaca prin mine. Fata lui Andi tradea insusi ingrijorarea.
-Ce ai? ma intreaba el, inca tinandu-si mana stransa de mine
-Nimic, ii raspund eu zambind
Era atat de usor de citit. Simteam si vedeam ca il intereseaza, ca nu intreba doar ca se afle in treaba. Si vocea ii era domoala.
-Ce ai? ma intreaba el din nou dupa o scurta pauza, nescapandu-ma din ochi nicio clipita
-Serios, nu am nimic, vezi tu ca am ceva? ii raspund eu, din nou, intepata
Nu zice nimic, insa ma priveste atat de staruitor, atat de intens, parca raspunzand "da, vad". Nu slabea nici legatura cu mana mea, iar eu ma simteam constransa, caci parea de neclintit. Nu-l vedeam pe Andi in stare sa fie atat de coplesitor.
-Stii ce Andi? Am realizat ca lumea nu e pictata numai in roz si facuta doar din curcubee, si exista si pete. Fericirea dureaza foarte putin atunci cand te agati de ea, ii spun eu privind in jos, cu vocea tremuranda, caci acum nu mai puteam sa imi ascund emotia
-Si da, am ceva, insa tu nu ma poti ajuta si nici nu ma poti intelege, adaug imediat, ridicand privirea, incercand sa indulcesc afirmatiile folosind un ton cald
Imediat dupa imi retrag mana si ies grabita din apartament, lasandu-l pe Andi singur pe hol.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu