Promite-mi că-mi vei rămâne aproape

 We just have to accept the fact that some people are going to stay in our hearts, even if they don't stay in our lives. 

Mereu mi-a fost teamă să nu pierd persoanele speciale mie. Mereu am încercat să le țin în viața mea, să forțez situația și să sper până în ultimul moment, de parcă vreo minune ar fi venit să mă salveze... Să trag de ele, nu neapărat pentru că prezența lor îmi era indispensabilă, ci pentru că pur și simplu nu mai voiam să pierd. Mereu lăsam de la mine, crezând că poate ceva se va schimba. Mereu credeam că pot să fac mai mult, când , de fapt, următorul pas era să mă opresc și să las totul să vină de la sine, fără să mai încerc să schimb finalul pe care oricum îl știam. Acum stau și mă gândesc, eram atât de naivă. Am învățat că în viață o să pierd oameni dragi. Uneori, nu din vina mea sau a lor. Uneori, pur și simplu, nu e vina nimănui, dar se întâmplă să plece. Pentru că, indiferent de cât de mult timp am fi petrecut împreună, de cât de mult ar fi însemnat pentru mine și de cât de mult le-aș fi spus asta, niciodată nu ar fi părut să fie suficient ca să-i țin aproape. Nu e de parcă nici măcar n-am încercat sau de parcă aș renunța. Doar că am reușit să mă maturizez, să trag linia dintre

 "determinare" și "disperare", să știu când să mă opresc și unde să pun punct. Pentru că unele lucruri, dacă nu au fost menite să fie ale tale, nu contează cât de mult încerci, niciodată nu vor fi. Cum poți să te bați cu destinul? Nu e ca și cum îl blamez pentru că m-a amăgit sau m-a făcut să am așteptări prea mari de la oameni prezenți doar temporar. Nu e ca și cum am găsit o scuză pentru tot ceea ce se întâmplă. E doar.. acceptarea situației și resemnarea. Nu e sentimentul că renunț, ci sentimentul acela că "măcar am încercat". 
 Mă întreb, i-a fost vreodată vreunei persoane frică să nu mă piardă? ..... 
 Într-un final (cam târziu ce-i drept, dar mai bine mai târziu decât niciodată), am realizat că cine vrea să stea lângă tine, va sta, indiferent de situație. Fără compromisuri, fără promisiuni, fără condiții, fără rugăminți, fără insistențe inutile ... Cineva care te prețuiește, nu va pleca niciodată. Îți va fi mereu alături, fără ca tu să-i ceri asta. Va fi umărul  pe care vei putea plânge, dar va fi și palma care te va trezi la realitate. Sau poate nu va fi o prezența chiar atât de importantă, dar măcar va fi. 
Vreau o persoană care să mă prețuiască exact cum am prețuit eu pe alții. Când va veni rândul meu să primesc? Pentru că am dat atât de mult, și am primit înapoi atât de puțin...

Some people come into your life just to teach you how to let go.