Dezamagire Vintage

Ieri, pe cand discutam seara cu mama, venise in vorba o chestie legata despre niste poze de cand era ea fata mare. Si esentialul este ca in acele poze mama avea niste haine superbe. Stiind ca hainele vintage se poarta, se cauta si mai sunt si scumpe, m-am gandit ca n-ar fi rau sa dau o tura pe la bunica sa vad, poate poate am noroc si gasesc hainele la care visam, de vreo 20 de ani. Am urmat indicatiile mamei si dupa scoala am mers cu sufletul la gura la bunica. Toata ziua la scoala m-am gandit la asta si abia am asteptat momentul! Cum am imaginatia foarte bogata, deja visam cu ochii deschisi si ma vedeam in haine super in, si toata lumea cum ma lauda. Ajung la destinatie. Ii explic eu bunicii care si cum, si-mi da vestea: din cate isi aminteste, o parte le-a dat, dar s-ar putea sa mai fie in pod, insa spunea sa astept sa vina bunicul de la munca. sa nu ma sui eu. Am tot insistat sa ma urc, bun bazata ca va merita si voi gasi ceva. Da' de unde! Toate sperantele mele au fost spulberate cand, dupa o cautare prin saci vechi, am coborat cu mana goala si hainele pline de praf. Of course, haine bune, ca se putea! Bunica spune ca daca nu sunt, le-a aruncat bunicul. Ma descurajez putin, dar nu ma dau batuta: pun mana pe telefon si-l sunt pe inculpat. Si el imi spune asteapta ca vin eu acasa, ca stiu sigur ca nu le-am aruncat. Daca nu sunt in pod, sunt in alta parte. Asta insemna sa astept jumatate de ora. Am asteptat. Soseste bunicul. Eu, plina de sperante, ii povestesc tot. Se suie in pod din nou si cauta si el. Nimic. Mai tarziu aflu ca el de fapt se referea la niste haine vechi din garaj, de-a lu matusa-mea, care in niciun caz nu erau hainele vintage la care visam eu, ci mai mult niste haine de purtat prin casa. O singura bluza era frumoasa, dar si aceea imi era mica. Cand am auzit, sa ma dau cu capul de pereti, si alta nu!

Am plecat dezamagita acasa. Nu-mi mai ardea de niciun vintage. Si uite asa s-a terminat aventura mea de o zi. Si ca o concluzie:speranta prea mare uneori strica!