Rodul unui vis de scurta durata

Will the rain  ever stop, I wonder?   
For a pretty long time now  it’s been cold
Why does the rain choose me?   

Why does it choose me  

Who has nowhere to escape to?

Visul se transforma in dorinta.
Dorinta in realitate.
Realitatea in momente. 

Momentele in amintiri...

Iar momentele trec repede. Si nu sunt traite la maxim, cum ar trebui. In schimb, amintirea care se prinde de tine ca un scaiete este exploatata la maxim! Unele persoane traiesc chiar din ele. Adica traiesc in trecut.
Oare este atat de greu sa te desprinzi de acele amintiri?

Eu n-as putea. N-as vrea. De fapt, cine ar vrea? 

Te atasezi atat de tare de ceva, incat atunci cand vine momentul sa plece, nu poti sa renunti. Atunci tu esti scaietele.

Poate parea cam dur, dar mie mi se pare penibil. Si slab.

Dar pana la urma am scris aceasta postare ca sa-mi exprim punctul de vedere, nu? Iar eu cam asa vad tot.

 Stiu multe "cazuri" de fete care fac parte din aceasta categorie. Speranta, DIN NOU, speranta prea mare afecteaza ( lucru demonstrat si in postarea asta , insa din punct de vedere material, nu sufleteste ).

De aceea e bine mereu sa te astepti la ce este mai rau mai intai. Pentru a evita dezamagirea. Si sperantele prea mari. Pentru ca asa iti atenuezi caderea, cum ar veni. Nu vei fi atat de afectat si distrus de o pierdere.

Speranta poate sa te ajute, sa te sustina, sa iti dea incredere, insa in acelasi timp tot ea poate sa te traga in jos, sa te faca sa esuezi, sa te raneasca. Depinde de tine cum si cand " o folosesti ". Pentru ca noi trebuie sa o folosim ca si un scut, nu ca si o sabie.

Balanta trebuie mereu tinuta in echilibru. Pentru ca daca gresesti, afectele tot pe tine se revarsa. Si tu pierzi.

E greu, intr-adevar, dar cine a spus ca viata este usoara?