Minti. Stiu asta. Se citeste in ochii tai, in gesturile tale, in tot ceea ce tine de tine. Simt. O simt pe inima ca si cum cineva ar taia lemne cu totporul, iar eu sunt lemnul si tu joci rolul toporului. Ma tai, ma distrugi, ma ranesti intr-o fractiune de secunda, in care cuvintele tale rasuna in capul meu precum o cutiuta muzicala. Cuvinte false, grele, care le simt ca si pe un pumnal. Care valoreaza pentru mine mai mult decat ti-ai putea tu inchipui. Iar gandul ca ramai indiferent la tot ceea ce imi face rau si continui sa ma aburesti ma omoara. Parca ai face-o intentionat. Desi, sincer, nici nu am de unde sa stiu ca nu e asa.
Da, nimanui nu ii convine sa fie mintit, chiar daca cu totii mintim. Si nu neg. Si eu mint. Insa nu pe tine... pentru ca nu pot si nici nu vreau defapt. Si chiar nu pot sa imi dau seama de ce. In sufletul meu este un haos total, o gramada uriasa de sentimente incalcite, impletite... Dar tu?! Pe tine nu te atinge nimic din suferinta mea. Ramai rece si imun. Asta inseamna ca nu suntem pe aceeasi lungime de unda. Si nici nu cred, ca vom fi candva...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu