Si poate nu a fost sa fie. Poate Dumnezeu ne-a adus impreuna ca sa ne arate ca, de fapt, polii opusi nu se atrag, sa ne arate cat de bine ne pricepem la a nu ne potrivi. Sau poate a facut-o pentru a-mi deschide ochii, pentru a-mi arata adevarata fata a florilor care miros frumos, dar sunt otravitoare. Poate ca tine la mine si mai bine ma doare ( cam mult spus totusi ma doare, dar hai! ) decat sa traiesc inconjurata de viespi.
In ultimul timp am avut parte numai de drama la capitolul prietenie.
Majoritatea vin la tine doar cand nu au cu cine sa stea, si pleaca atunci cand apare cineva mai bun. Au pretentia sa le asculti problemele, povestile si toate nimicurile & co. , dar niciodata n-au chef sa le asculte pe alte tale.
Exista prietenie adevarata?
In ultimul timp am fost lovita atat de tare de realitate incat deja cred ca nu. Si am fost avertizata, am fost. Si m-am prefacut ca nu am auzit avertismentele si nu le-am bagat in seama. Poate dramatizez, poate nu dramatizez, dar asta e.
Decat o multime de prieteni neadevarati, mai bine putini dar de calitate. Nu? Am inceput sa tai nume de pe lista mea a prieteniei, si nu ma opresc aici pana nu scap de toti prefacutii. Pana la urma toate au un final, orice propozitie are si un punct. Nimic nu dureaza la nesfarsit.
Aiii :| Imi pare rau.
RăspundețiȘtergereVai, si cred ca e teribil de urat din partea mea ca pe blogul tau sa-ti povestesc de mine :)) Dar asta e... M-a trezit... chestiuta asta.
Pe la inceputul clasei a 7-a.... inima mea a fost franta iremediabil de cam 2 prieteni incredibil de importanti pentru mine. Singurii importanti. Siii, ca o lasa ce sunt, m-am mutat la o alta scoala unde am cunoscut oameni minunati care mi-au umplut golul cu maiestrie. Sii, chiar daca liceul ne-a despartit, inca tinem legatura si imi doresc sa nu se piarda vreodata. Pentru ca am avut incredere imensa in multi oameni ce mi-au zdrobit-o. Dar acum am incredere in acesti oameni nu pentru ca eu chiar as crede ca ar dura la nesfarsit, ci pentru ca tin la ei. Si chiar daca o sa plece, n-o sa regret.
Acum, ca m-am oprit... Nu stiu daca exista prietenie cu adevarat. E mai mult o simbioza. Tu plangi pe umarul prietenului/prieteni, el/ea pe umarul tau. Trebuie sa castigi incredere si respect si sa le daruiesti la randul tau. Pentru ca atunci cand doar cineva se ocupa de ambele suflete, asta n-o sa mearga la nesfarsit. Aiii, chiar m-a lovit inspiratiunea!... Fii prietena buna cu toata lumea, alaturi de toata lumea. Pentru ca din toata gloata aceea de oameni se va/vor ridica om/oameni care sa merite cu adevarat.
Zic si eu. ;))
Acum pun punct.
Si nu dramatizezi... Dramele nu se dramatizeaza, se traiesc si se consuma.
Deci punct. :)
Nu e teribil, ba chiar apreciez asta:x.
RăspundețiȘtergerePff, de tine e bine, ca stai la oras mare si ai o groaza de scoli dintre care poti alege, si oamenii si prietenii noi pe care poti sa ti-i faci sunt mult mai numerosi.
Insa unde locuiesc eu e oras mic, cu o singura scoala, si crede-ma, putini sunt cei care merita atentie sau care intr-adevar iti pot fi prieteni adevarati.
Eu am avut "norocul" de mai multe ori sa fiu lovita sub centura chiar de colegi de clasa, de clasa, subliniez, care ne cunoastem de la gradinita! Si prieteni buni...
Stiu ca pare cam...ironic, dar deja m-am obisnuit cu loviturile de genul asta si am reusit sa ma intaresc singura, sa fiu pregatita pentru orice dezamagire desi sunt o naiva care, atunci cand incepe sa tina la cineva, tine atat de tare incat orice greseala o iert.
Eu ma inteleg bine cu toata lumea, vorbesc cu multi, dar atunci cand ai probleme, sunt extrem de putini cei la care poti apela. E ca si cum ai o multime de prieteni, dar doar la 2-3 le pasa cu adevarat de tine. Restul sunt de umplutura.
La concluzia asta am ajuns prin experienta pe care am acumulat-o.
La fel ca tine am fost lovita de persoane la care puteam sa jur ca n-ar face-o, persoane pe care le consideram ca rude de sange, nu pot descrie..
Pff, daca stau acum sa scriu fac cat pentru o postare, si nici nu vreau sa te plictisesc, desi deja am facut un mega-com, deci ma opresc aici:)).
Aiii, dar nu ma plictisesti... Inteleg si te inteleg. Ca o simpla curiozitate, unde locuiesti?
RăspundețiȘtergereSi... ei bine, nu cred ca scapa cineva de chestiutele acestea. pentru ca deh, oamenii sunt oameni si fac greseli, sunt rai si egoisti si toate cele. E un lucru minunat ca ii ierti si trebuie sa fii mandra de tine. Prietenii vin si pleaca, se schimba si altele asemanatore. E bine si rau in acelasi timp ca... te-ai intarit. Chiar daca atunci cand e vorba de asa ceva... experienta te slabeste nu te intareste. Increderea n-ai cum sa n-o daruiesti, naivitatea n-ai cum sa n-o ai. E frumos, dureros si al naibii de frumos. Aiii... prietenii pot fi cei mai buni... frati si cei mai buni dusmani. Si nu ami am vorbe de duh, asa ca o sa tac. In tinutul acesta (ne)fericit, se pare ca nu ai nevoie decat de noroc si putina putere pentru a trece peste. Asa ca-ti urez aceste doua lucrusoare si cu asta basta. Have fun si o seara placuta in continuare! :)
Dobrogea, jud. Tulcea, localitatea Isaccea:).
RăspundețiȘtergereNu, nu sunt vorbe de duh, dar sunt foarte frumoase:x. Ai scos un citat superb.
Hmm, din punctul meu de vedere nu e o calitate sa ierti mereu, pentru ca la un moment dat ceilalti se vor obisnui sa greseasca si tu sa ii ierti, vor vedea asta ca un lucru normal si vei avea mai mult de suferit..
Cat despre experienta... pe mine chiar m-a intarit, m-a ajutat sa trec mai usor peste lucruri care, normal, daca s-ar fi intamplat pentru prima oara, nu as fi putut trece deloc usor. Acum experienta ne "afecteaza" diferit pe fiecare in parte..depinde doar si doar de noi.
Multumesc, iti doresc si tie acelasi lucru!:*