Imi amintesc clar: si a trecut mult timp, sunt din ce in ce mai neclare, mai fragmentate decat inainte. Dar, desi mintea le prafuieste, ofilindu-se incet, inima nu va uita. Poate pana maine, poate niciodata. Este vorba despre acele momente. Care nu mor. Chiar daca nu-ti amintesti in detalii, poate chiar aproape deloc, tot vei sti ca s-a intamplat, candva, cumva, undeva.
O amintire vaga a unui lucru neclar, aproape disparut din memorie. Ca o ploaie fara nori, ca niste flori fara petale, ca un soare fara lumina, ca o oglinda fara reflectie..
Si chiar daca creerasul meu neaga si tot spune ca a uitat complet, inima mea stie despre ce vorbesti si simte la fel de intens la inainte.
RăspundețiȘtergereInima e prea fragila si firava...:-<.
RăspundețiȘtergere