Scattered Bond

Nu am obligat pe nimeni sa ramana langa mine.
Si niciodata nu voi obliga. 
Mereu va fi usa deschisa si vei putea sa pleci oricand doresti.
Dar daca intr-adevar vrei sa ramai, usa nici nu exista ...

De cand am inceput liceul am vazut cine imi este prieten adevarat si cine nu, cine stie sa pastreze legatura si cine uita pur si simplu de ea. Sincer, la cei care nu ma asteptam sa ramana langa mine mi-au ramas alaturi, iar cei la care nu m-am asteptat deloc, m-au "abandonat", m-au "uitat" inca din primele saptamani de scoala.  Intr-un fel, anticipam lucrul acesta, stiam ca lucrurile se vor schimba, ca legatura se va mai raci in timp din cauza distantei. Dar sincer, nu anticipam ca inca din primele saptamani sa se rupa. A fost atat de brusc, nici n-am realizat cand m-am trezit si dintr-o data, stiam ca am  pierdut o prietena. E chiar trist. Si nu pentru ca am pierdut-o, ci pentru ca ne legau prea multe ca sa nu incerc sa ma impac. Insa totul a fost atat de firesc, ruptura s-a produs brusc, si totusi intr-un mod subtil, care a trecut aproape neobservat. A fost atat de natural: fara certuri, reprosuri, fara jigniri, fara vreun motiv anume... Pur si simplu am evoluat in directii diferite iar destinul a decis ca este momentul sa ne separe. Si chiar de-as vrea sa repar ceva, nu as putea. Pentru ca practic, nimic nu este de reparat, atata timp cat... "legatura" s-a evaporat, a disparut si ....nu mai exista ce sa repari. Probabil asa a fost scris sa se intample. Probabil e mai bine asa. Probabil.. n-am fost niciodata prietene adevarate. Probabil distanta a fost doar o pregatire pentru ruptura ce avea sa se produca oricum. Probabil distanta m-a ajutat sa anticipez si sa previn regretul.

Highschool: New Beginning

In primul rand, am intrat la liceu ( cam ciudat s-o spun acum, cand se termina primul semestru ... ). La testarea nationala am luat note mari ( romana: 9,05 mate: 8,80 ) si am intrat prima din clasa mea. La inceput am avut niste probleme cu integrarea si imprietenirea cu noii colegi, dar acum este destul de OK si ma inteleg bine cu toti. Pe langa asta, stau la internat. Mi-am facut multi prieteni si am cunoscut persoane noi. Insa nu mi-am neglijat nici prietenii vechi, cu care inca tin legatura si ne vedem ori de cate ori avem timp si ne povestim toate banalitatile posibile.  Bine, nu cu toti, dar despre asta voi vorbi intr-o alta postare. E costisitor. La inceput, ma gandeam ca daca stau la internat nu voi mai pleca decat destul de rar acasa, ca voi ramane in weekend acolo. Odata ce a inceput scoala, m-am convins ca nu e asa si abia astept in fiecare sfarsit de saptamana sa ajung acasa pentru ca, nu-i asa?, niciun loc nu se compara cu acasa.
Pe langa asta, nu am laptop, si e foarte costisitor sa caut la unu' si la altu' sa mi-l imprumute pentru referate sau facebook.
In legatura cu profesorii, unii sunt mai afurisiti, altii mai de treaba, fiecare cu stilul lui. Oricum, nu am probleme cu niciunul dintre ei.
Va trebui sa ma obisnuiesc cu toate aceste avantaje si dezavantaje, pentru ca e un nou inceput, o noua experienta. Ce va dura 4 ani ...

Cat timp a trecut ... ?

10 luni. Cum?! 10 luni?! Ce repede au trecut ... Nici nu-mi vine sa cred, sincer. Cand ma uit inapoi, timpul s-a dus atat de repede, ca abia l-am simtit trecand fix pe langa mine.
Nu ma intrebati de ce n-am mai scris. Nu e un motiv anume. Nu e ca nu s-au intamplat multe, ba chiar s-au intamplat. Nu e ca n-am avut inspiratie, am avut destula, si inca am ... Nu e ca m-am saturat de blog, n-as putea sa ma satur de el niciodata ( chiar si in acest timp, cat n-am mai scris, am intrat pe el, am citit comentariile, i-am modificat aspectul.. dar cam atat ). Oricum ar fi, I'm back. Si o s-o iau incet, sa spun, in postarile viitoare, cam tot ce s-a intamplat din martie pana-n prezent. Cat timp a trecut? 10 luni.

Things.

Asta zici ca a fost facuta special pentru mine!:))

Eu...

...am racit. Si m-am saturat sa am nasul rosu ca un clown, sa stau mereu cu servetelele langa mine si sa beau Coldrex si Imuno Grip ca sa-mi treaca raceala. Zici ca sunt o leguma.

...mi-am stricat singura, dintr-o prostie, aparatul foto. Am mai zis asta? Daca da, scuzele mele. De fapt, chestia asta este mai demult, dar abia acum mi-am amintit sa scriu asta.

... am note mai mari semestrul asta decat semestrul trecut.

... m-am saturat de tot felul de personaje.

.. urasc, de fapt nu, urasc e prea mult spus, doar nu imi place, pur si simplu, culoarea ochilor mei:D

... ador florile de cires. Acum 2 veri, cand mergeam la casa de la padure, mereu ma duceam in livada. Acolo era un cires cu un "format" foarte comod, te suiai foarte usor si puteai sa stai intinsa in el, cu toate ciresele in fata ta. Si eu imi puneam castile in urechi si stateam in ciresul ala ascultand muzica si mancand cirese ore in sir.

... vreau sa am parul lung si drept.
... trec printr-o lipsa de inspiratie. 
... ador cantecele la pian. 
... nu cred in superstitii, si am o pisica neagra.

( Habar n-am ce-i cu chestia asta, pur si simplu mi-a venit in minte ).

Selena Gomez- Love you like a love song

And I want you to know baby

I-I love you like a love song, baby

I-I love you like a love song, baby

I-I love you like a love song, baby

And I keep it on re-pe-pe-pe-peat

I love this love song like I love you!:x

Remembrance

Vreau ca tot ce am acum sa pastrez. Jurnale, haine, poze, filmulete, carti, jucarii de cand eram mica, suveniruri, mici obiecte & co. Sa le pun pe toate intr-o cutie maare, s-o sigilez si s-o duc la bunica, sa stea acolo ani intregi. Si cand voi fi si eu mare, la casa mea si cu copii, imi voi aminti de vremuri. Cand vor fi mici le voi da jucariile mele. Cand vor mai creste le voi da hainele mele, le voi arata jurnale, poze, filmuletele si celelalte, le voi povesti ce faceam, cum eram etc. Ca o amintire a ceea ce a fost. Pentru ca eu nu vreau sa uit cum era. Vreau sa tin mine tot.

Vreau sa le povestesc copiilor mei tot ce faceam. Pentru ca orice copil este curios sa vada cum era mama lui in tinerete, iar eu vreau sa le povestesc cat mai multe.

Spring is here. Welcome march!

Primavara. Martie. Infloresc florile. Ghioceii ies la lumina. Totul reinvie, pentru ca e oficial prima zi din primavara, un anotimp superb pictat in tonuri de roz si verde. Nu ai cum sa nu fii fericit!

Sper ca martie sa fie o luna frumoasa.

Welcome, spring and march!

Bye bye, winter & february!

Februarie a fost o luna frumoasa: nu degeaba e luna dragostei!

Am terminat luna fiind olimpica la engleza, cu note mari, achizitii noi, fericita si pregatita pentru venirea primaverii!
Abia astept ziua de maine. Martisoarele sunt pregatite.

Primavara este un anotimp excelent, plin de flori si culori vesele. Am imbracat si blogul in hainutele de primavara ,ca sa fie in ton cu atmosfera!
Pe de alta parte, iarna asta a fost una obisnuita, fara momente demne de mentionat. Ma bucur doar ca am crescut numarul postarilor de luna asta.

Deja ma saturasem de frig si de vremea urata.

Bye bye, winter & february!

Joe Jonas- Just in love

You're just running from the truth,  

But I'm scared of losing you.  

You are worth to much to lose  

Baby if you're still confused
Girl I'm just in love with you

Just...perfect!:x

Longing

Mi-e dor de vremurile in care eram  cu masca de "fata mare", dar cu sufletul de copil. 

Cand radeam foarte mult si faceam nebunii zilnic, 

cand abia asteptam sa iesim afara sa vedem ce sa mai facem,

 cand eram in lumea noastra.

Cand ieseam iarna, pe cancer afara si stateam prin blocuri la caldura.

Cand nu stiam cum e sa pierzi ceva drag, nu stiam ce e aia schimbare, ce e aia regret.

Cand eram lipsita de griji, cand nu pierdeam niciun weekend degeaba.

Cand nu stiam ce e aia seriozitate, cand eram naiva si nebuna, cand imi era bine.

Nu zic ca acum nu e, dar atunci cand pierzi, e normal sa regreti sau sa mai rascolesti, din cand in cand, melancolic, prin amintiri. 

E ironic cum o greseala din trecutul indepartat poate schimba atat de mult viitorul. Cand credeai ca e mai bine asa, dar acum se dovedeste ca, de fapt, nu e.. intr-un fel.

Nu prea imi place sa folosesc cuvantul "tragic", suna ca si cum as face parte dintr-o telenovela sau o film dramatic-siropos, dar asta e cel mai potrivit cuvant care descrie tot ce s-a intamplat.

Cum ne-am separat precum petalele florilor atunci cand se oflisesc. Dintr-o floare mandra, cu 4 petale, a ofilit si in schimbul ei au inflorit 2 flori cu cate 2 petale. Dupa, ca printr-o lovitura a destinului, cele 2 flori s-au ofilit exact in acelasi timp, ramanand doar o amintire prafuita a ceea ce a fost.

Din seria "cum era sa mor"

Mi-a venit dintr-odata subiectul asta in minte.

Era sa mor de doua ori.

Odata, cand eram foarte mica. Aveam vreo un an 2 si a trebuit sa ma operez. Doctorul ( Dumnezeu sa-l ierte ) a intrat beat in sala de operatie. Insa, in ciuda acestui fapt, el nu a facut nicio greseala, ci anestezicul, care mi-a administrat o doza prea mare. Iar eu, fiind foarte, nu am suportat. Mi-a povestit mama ca mi-a scazut tensiunea, ca doctorii s-au speriat ca ma imovisem la fata si respiram doar cu ajutorul aparatelor. Si m-au invelit si nu stiu ce mi-am facut si mi-am revenit.

A doua oara eram ceva mai mare, aveam vreo 7-8 ani daca nu chiar 9. Intr-o zi iesisem in oras si vazusem o prietena care mangaia un caine lup. Eu cum eram inebunita dupa animale in special cateii, am fugit la ea. 

M-am pus pe vine in fata cainelui lup si am inceput sa-l mangai. La un moment dat simt cum ceva ma apuca si, dintr-o saritura si cativa pasi, ajung la vreo 2 metri distanta de locul unde eram initial. Nu stiam ce se intampla, am inteles doar ca ceva ma tine. Cainele ma muscase de gat si nu-mi mai dadea drumul. Noroc ca un specialist a venit si m-a salvat. M-am dus acasa plina de sange. Mama, ingrozita, m-a dus repede la dispensar. Acolo mi s-a spus ca mare noroc am avut, ca daca coltii catelului mai patrundeau in gatul meu 1 sau 2 cm imi muscau vena jugulara si muream.

Voi era sa muriti vreodata? Si daca da, cum?

Sayonara!

Va este frica de moarte?

Moartea mereu a fost temuta, ilustrata precum o creatura cu ochii rosii, o coasa in mana si mantie neagra care iti face o vizita cand iti vine timpul...Ei, da! Asa cum a spus cineva, moartea nu reprezinta sfarsitul vietii, ci doar sfarsitul vietii tale in aceasta lume. Pentru ca vei continua sa traiesti vesnic acolo, sus, in cer. Singurul trist ar fi ca atunci cand pleci in calatoria ta, trebuie sa lasi totul in urma...prieteni, familie, avere, tot ce ar realizat tu aici. Pleci singur.

Am gasit intr-o carticica pe care am cumparat-o acum cativa ani ceva foarte frumos si adevarat:

"Se poveste ca un om a fost acuzat, odata, de o fapta pe care n-o facuse. Pentru a scapa de pedeapsa, cineva trebuia sa depuna marturie ca omul acesta este nevinovat. S-a dus el la cei 3 prieteni pe care ii avea si i-a rugat ca, a doua zi, sa mearga impreuna cu el la judecator si sa-l scape de pedeapsa.

A doua zi, primul prieten s-a scuzat ca nu poate veni. Al doilea l-a urmat pana la usa tribunalului, insa acolo s-a razgandit si a facut cale intoarsa. Cel de-al treilea prieten, pe care omul contase cel mai putin, a intrat, a depus marturie pentru el si l-a salvat, redandu-i astfel libertatea.

La fel se intampla si cu noi. Cei trei prieteni pe care ii avem in viata si care ar putea vorbi despre noi sunt averea noastra, rudele noastre si toate faptele bune pe care le-am facut. Insa, cand murim, realizarile noastre, fie ele cat de mari, raman aici, fara sa ne ajute cu ceva. Rudele ne urmeaza pana la groapa, dar raman si ele tot aici, in lumea aceasta. Doar faptele noastre bune, cel de-al treilea prieten, sunt cele ce ne urmeaza si dincolo de moarte, aratandu-i lui D-zeu adevarul despre sufletul nostru."

Mie nu mi-e frica de moarte, ci doar de faptul ca, daca ar fi sa mor maine, nu as fi apucat sa-mi traiesc viata si sa fac ceva cu ea.

Voi, daca, spre exemplu, ati sti ca maine ati muri, ce ati face azi, in ultima voastra zi din viata?

Searching

A iubi inseamna cautarea jumatatii intregului din care ai facut parte candva.

Fragile

Inima este fragila. O singura lovitura si se frange toata. Nu conteaza ca e mare sau mica: conteaza impactul emotional pe care o are asupra ei. Este firava si se sfasie usor. Are mereu dreptate si e misterioasa. Daca nu ai grija, te doare. Este precum o bomba silentioasa, precum linistea dinaintea furtunii, precum un rau care curge la nesfasit. Este mica si pretentioasa, vulnerabila, influentabila si difera de la o persoana la persoana. La altii poate fi de gheata, la altii poate fi de aur, la altii poate fi prea mare, la altii poate lipsi...

Inima are marimea direct proportionala cu cine esti tu, cu caracterul si personalitatea ta. Ea nu tine cont de reguli. Inima nu respecta nimic, doar pe ea insusi. Si, de acea, de cele mai multe ori pica de proasta si nu o poti intelege.

E rosie. Si aceasta culoare o descrie perfect: dragoste, pasiune, foc, sange, impulsivitate.
Este mai fragila decat un ghiocel, este exemplul perfect de fragilitate...

Inima este precum o mina: adanca, larga, plina de comori . Cand crezi ca ai descoperit tot, apare ceva neprevazut si te face sa o iei de la capat.

Seemed different.

Parea altfel. Dar aparentele insala, nu?

Mereu atunci cand te apropii de o persoana o vezi mult mai altfel decat este. Pentru ca, fiind foarte legate una de cealalta, ea tinde sa se comporte cu tine diferit decat cu alte persoane. Nu e ceva constient, pur si simplu cu tine e altfel din cauza ca sunteti foarte apropiate.

Abia atunci cand te distantezi, cand se rupe legatura, si o vezi ca un simplu amic cu care nu schimbi mai mult de un salut, sau chiar un strain ( varianta mai dura ) atunci ii vezi fete pe care nu i le vedeai cand erati apropiate.

Auzi pareri sincere care nu erau spuse cand erati apropiate. Iti dai seama ca oamenii au cu totul o alta parere decat aveai tu despre ea, ca ei o vad altfel.

E diferita, parca nu mai e aceeasi persoana.
Face lucruri de care, inainte, nu o credeai capabila.
Nu o mai cunosti.  
Desi inima spune ca este ea, creierul neaga urlandu-ti tare: ea nu ar face asa ceva! 
Dar schimbarile duc la alte schimbari.

Exact ca atunci cand erati apropiate si ii vedeai parti pe care altii nu le vedeau, asa si acum cand sunteti despartite ii descoperi parti pe care atunci nu le vedeai.

Fiecare legatura are avantaje si dezavantaje, fiecare distanta sau apropiere are de asemenea.

Asa cum o persoana parea modesta de aproape si ingamfata de la distanta, asa si o persoana sacaitoare si enervanta de la distanta poate fi buna si de treaba de aproape. De asta m-am convins ieri.

Nimic nu este ceea ce pare. Ori ceea ce vrea sa arate ca este.

Reamonn- Tonight

If there's nothing left to say

Then something’s wrong.

Oh tonight, you killed me with your smile.
So beautiful and wild, so beautiful.

Clasic, vechi, dar fara egal!<3

How do you do?

In ultimul timp nu am mai scris pe blog, scuzele mele, insa pur si simplu ori uitam, ori nu aveam chef, ori inspiratie. 

Maine dau 2 teste grele iar eu inca nu m-am pus pe invatat. N-am niciun chef, dar va trebui sa fac un efort daca vreau note mari.

Am racit. M-am saturat sa stau mereu cu servetele langa mine, sa beau Coldrex ( bautura pe care, de altfel, nu-mi place ), sa am nasul rosu si o stare de n-am-chef-de-nimic.

Iar eu care credeam ca n-o sa racesc deloc iarna asta, ca iarna trecuta am racit de 6 ori. Mda, acum, la final, m-a bubuit si pe mine.

Ahh, cat despre vreme, vesnicul lant zapada-soare-fleoscaiala. Nu mai e mult si vine primavara, abia astept, dar sper sa fie cald si bine, fara alta zapada!

Cam atat, alte noutati nu sunt. De fapt sunt, dar vreau sa le dezvolt intr-o postare pe care sper s-o scriu maine sau in seara asta daca am noroc.

Perlele noastre 10

Ce tranta a cazut aia!
Vorbesc..dar nu ca vorbesc!
Mda... cu parul ala...oleaca de drept, oleaca de cret!
Nu are fata gheata..stai sa dau gheata jos.
Nu mai am credit, mai am o liniuta! ( la baterie )
Acum nu mai razi de betronul meu nu?
Mai stau putin mai miros imi improspatez memoria.
Hai fata sa ma pis si eu ca mi-e sete!
Ai 5 mii, 4 mii, 3 mii, 2 mii, o mie de mii?
-Doamna pot sa ma duc pana la usa?
- De ce?
- Ca este acolo o mie de lei ( 10 bani )!
Continua de la capat.
Da-mi te rog carioaca.
Barbaicasu.
Catva timp.
Ne era o foame de neuitat!
Arangatan ( urangutan )
Abramhamham Lincoln

Mistake or choice?

Lumea e schimbatoare. 

Lumea e influentabila.

Lumea are acum o parere si un mod realist de a vedea viata, peste putin timp vezi ca ceva mic a creat un impact atat de mare: alta parere, alt mod incetosat de a vedea viata, negare, convingere absoluta asupra unui lucru gresit. 

Lumea se poate intoarce impotriva ta din simplul fapt ca i s-au schimbat sentimentele.

Este vorba despre acel lucru mic, dar care are efecte foarte mari si care da peste cap pe toata lumea.

Cine esti tu sa le deschizi ochii daca ei pur si simplu refuza si o tin pe a lor?

Cine esti tu sa le spui adevarul pe fata fara sa se comenteze sau sa ti se arunce in fata niste vorbe neadevarate, exagerate, concluzii pripite?
Cine esti tu sa spui ca nu te asteptai la o anumita persoana sa faca ceva, cand de fapt tu nu ai cunoscut-o indeajuns de mult incat sa stii ce ar putea sa faca si ce nu?

De ce sa te consumi degeaba? N-are rost. Nu se merita. De asta m-am convins astazi.

Iar am invatat o lectie in viata. Lumea la nervi spune multe, inventeaza multe, exagereaza multe, doar ca sa para ca ei au dreptate, ca sunt inocenti, ca ei nu au nimic cu nimeni, doar restul au ceva cu ea! 

Lumea incepe sa spuna prostii, sa comenteze si sa arunce cu vorbe aiurea pentru ca le-ai spus adevarul pe fata, iar ea nu este suficient de puternica si matura incat sa il accepte asa cum e. Ea traieste intr-un vis al ei, departe de realitate. Si sunt blocati acolo, cu parerea lor, refuzand si acuzand pe oricine incearca sa-i deschida ochii. Si ce poti tu sa faci? Sa cauti dovezi, sa faci pe detectivul, pentru ce? Sa fii lovita?  Sa te chinui la nesfarsit? Totul se merita pana la un punct, de aici incolo, intervine incapatanarea, orgoliul. 

A doua oara cand alegi sa faci un lucru care stii ca in trecut nu a mers, nu mai e o greseala, e o alegere...

Fiecare e liber sa creada pe cine vrea, ce vrea, si cand vrea, nu? Ca e adevarat, ca e fals, ei au ales, ai suporta, ei...gres...aleg.

Heartstrings

Nu zic nu. N-are nici un rost sa trunchiez adevarul ca sa iasa in favoarea mea ( cum fac altii ), ca sa para ca eu nu am nicio vina sau ca mereu celalalt greseste, nu?. Si eu, la nervi, aberez, exagerez, dramatizez. Dar pana la urma, in orice insulta exista si un mic sambure de adevar, nu? Mai ales daca cunosti persoana respectiva. Dar cine n-o face?

Cand te certi cu cineva: sunt 3 "etape" prin care treci:

 la inceput, fix dupa cearta, esti foarte suparata, foarte nervoasa, dezamagita etc. Dramatizezi, jignesti, barfesti persoana respectiva, ai impresia ca greseala e absolut inacceptabila, iti vine s-o iei la bataie, simti c-o urasti etc etc. 

In a doua etapa deja nu mai esti atat de nervoasa, situatia iti este indiferenta. Devine o alta persoana normala, o straina, careia nu ii dai nicio atentie: pe scurt, esti intre a face un pas spre impacare sau nu.

 In a treia etapa, uneori inexistenta, deja incepi sa regreti, iti dai seama ca greseala nu era cine stie ce si putea fi iertata, zici ca merita sa mai acorzi o sansa, ca e o persoana draga, rascolesti in trecut si te gandesti la impacare, care, de cele mai multe ori, are loc.

Nu spun ca este o regula pentru toata lumea sau ca e strict asa cum am povestit eu. Pana la urma, depinde de persoana, caracterul ei, greseala etc- adica de fiecare in parte- dar, in general, mai toate persoanele trec prin aceasta situatie, macar o data in viata. La mine, cel putin, se repeta etapele de mai sus ca o lege nescrisa.

Another drawings

Click pe poza pt full size.

Valentine's Day

Si ma simt bine. Chiar foarte bine, dat fiind ca in acesta zi plina de iubire majoritatea persoanelor singure se simt triste si se condamna ca nu pot si ele sa se tina de mana si sa schimbe imbratisari si sarutari cu cineva. Eu, insa, no stress. Ma bucur pentru altii, dar cam atat. Nu stiu de ce mereu la inceputul lui februarie astept ziua aceasta, desi nu mi se intampla nimic special, nu fac nimic deosebit si nici nu se simte ca ar fi Valentine's Day daca esti alone.

Am primit o cicocolata cadou ( Laura cu capsuni, deci se stie! :P ) si o bomboana cu menta :)) si o inimioara rosie ( de la o prietena ). Mai pe seara o sa ma duc la Casa de Cultura la un concurs de Valentine's Day care mai nou se organizeaza in fiecare an. Asa, de fun, poate o sa si particip sa castig o ciocolata Africana ( ca anul trecut, poate anul asta primim una Aro :) ) sau sa rad de cei de pe scena. Oricum, va fi o zi normala in continuare.

P.S: Revin mai pe seara sa spun daca am participat si castigat  ceva. ( LATER EDIT: Nu am participat deloc! )

Pana atunci, va urez un sincer

Happy Valentine's Day!

Cam atat.

Si, de ce, inainte de Valentine's Day, trebuie sa fie o zi de 13? E ca si cum s-ar spune " mai intai ghinion, si dupa o zi dedicata iubirii". Inainte nu credeam in superstitii si chestia cu ghinionul, dar azi a fost o atat de "superba" :-j  . . . din unele puncte de vedere, of course:).
Stii acel sentiment cand te mananca undeva sa faci ceva si dupa sa regreti?

Cand totul incepe cu curiozitate  si o gluma, devine o alegere si o dilema, si se termina cu o drama si un regret.

Sorry, nimic personal. Nu simt mare lucru, desi ar fi trebuit, ca era destul de important. Totusi, nu ma pot forta sa-mi pese mai mult decat imi pasa, chiar daca asa ar trebui, nu?

Pe langa asta, am inceput semestrul cu dreptul si note mari!:D

Si cam atat. No inspiration, sper sa revin maine cu ceva mai consistent. Dar nu promit nimic.

Life is too ironic.

Life is too ironic.  
It takes sadness to know what happiness is, noise to appreciate silence, and absence to value presence.

Reminiscence

Imi amintesc clar: si a trecut mult timp, sunt din ce in ce mai neclare, mai fragmentate decat inainte. Dar, desi mintea le prafuieste, ofilindu-se incet, inima nu va uita. Poate pana maine, poate niciodata. Este vorba despre acele momente. Care nu mor. Chiar daca nu-ti amintesti in detalii, poate chiar aproape deloc, tot vei sti ca s-a intamplat, candva, cumva, undeva.

O amintire vaga a unui lucru neclar, aproape disparut din memorie. Ca o ploaie fara nori, ca niste flori fara petale, ca un soare fara lumina, ca o oglinda fara reflectie..

Despre scoala.

Inainte de a incepe sa dezbat la sange subiectul care mi-a venit in minte atunci cand am aflat ca maine si poimaine nu facem scoala din cauza drumurilor blocate ( traiasca poleiul! :D ), vreau sa spun ca aici e parerea mea personala. Daca ai alta parere, o respect, si atat. 

In primul rand, ma voi lua putin de cei dobitocii din "putere" care schimba sistemul de invatamant mult prea des. Mai intai tezele cu subiect unic dintr-a 7a, dupa materiile la care se vor da testare nationala ( au scos istoria si geografia ),dupa chestii legate de BAC si acum cea mai noua si "tare" dintre toate: liceul incepe din clasa a10a, deci fara a9a. Prostie pura. Nu vad de ce fac atat de multe modificari. Singura explicatie acceptabila ar fi faptul ca incearca sa descopere sistemul de invatamant perfect. Pai, spre informatia lor, un lucru NU POATE FI PERFECT. Nu inteleg de ce fac atat de multe modificari, ca acestea nu vor face elevii sa invete mai bine sau stiu eu ce, din contra, o sa-i ameteasca schimband, modificand si transformand reguli in fiecare an. 

Sa fim realisti, sistemul de invatamant din Romania este de calitate inferioara ( sa vorbim in termeni politici daca tot m-am legat de politica ), ca nu degeaba tinerii studenti aleg sa faca facultati in alta tara. In Romania nu ai niciun viitor. Salarii proaste, lumea pleaca in afara, iar cei care ramanem suferim pentru ca nu avem doctori sau mai stiu eu ce ( ca era o mega- insistenta pe acest subiect ).

O alta problema ar fi profesorii lipsa si cei corupti. Ultimii mentionati daca se mai pot numi profesori, of course. Am avut "surpriza" sa vad "profesori" care habar n-aveau ce predau, se puteau numi profesori doar cu cartea in mana. De fapt, sunt o multime de probleme doar din domeniul sistemului de invatamant. Eu, una, sunt foarte nemultumita.

Voi ce parere aveti? Daca ati avea posibilitatea, ce ati schimba?

Nemultumiri.

Weekendul asta a fost unul de r****. Fleoscaiala peste tot, nimic de facut. Dar am iesit afara: prin oras, nici naiba. Daca nu vrei sa-ti consumi banii prin tot felul de autogari sau braserii, mai bine stai acasa. Pentru ca asta nu-mi place iarna: e frig, si n-ai ce face! Doar sa boschetaresti pe afara, prin blocuri, daca n-ai bani de stat undeva la caldura...

Eu care abia asteptam sa vina weekendul, de sambata abia am asteptat sa vina ziua de luni, sa ma duc si eu la scoala si sa am ce face ( nu-mi vine sa cred ca spun asta! ), ca si asa am stat in casa tot weekendul si am frecat menta pe net. Abia astept sa se termine februarie si sa vina primavara, sa scapam de alteratiile astea de vreme ( cand zapada, cand fleoscaiala ), sa se incalzeasca si pace. Decat fleoscaiala, mai bine lipsa de zapada si iarna si tot.

Pe langa neplacerile astea, mai e o saptamana si pana la Valentine's Day! ( nu m-am putut abtine :)) )

Ce cauta lumea pe Google..

 si da de blogul meu 4!

In ultimul timp ma surprinde ce se cauta pe google si cum se ajunge pe blogul meu!:))
pomul din arash
pomul din melodia lui arash
desen in creion draci
oare fluturii cand se indragostesc simt oameni in stomac ?!
zeita frumusetii afroditi
a o incasa funny
hal borland explicatii
madonna cind e raa tinara
bad era tumblr
cea mai mare drujba din lume

Here to stay.

Si cand lumea e mare... nu-ti gasesti locul.

Si cand lumea e mica... nu stii unde ti-e locul.

Am spus ca in februarie nu am voie sa fiu trista. Mi-am propus asta. Pana cand... a venit refluxul.

Si am inceput fix din a II a zi :)).

E ciudat. Teoretic sunt la fel, aceeasi eu, handicapata si vesela, care rade mereu si se comporta ca de obicei... dar ceva undeva, acolo, e diferit.

Urasc sentimentul acela...care nu e sentiment. Care nu exista. Nu simti nimic. Esti ca de obicei, insa inauntru esti goala. Nu esti fericita, trista, suparata, nervoasa etc. Esti nimic. Esti diferita.

Nu stii cum, de ce, sau unde, dar ceva e schimbat.

Si e un motiv mult prea personal ca sa-l pot  spune tare aici. Nu este legat de prietenie, iubire sau orice altceva ce am mai scris eu pe blog. E dintr-o cu totul alta directie. O directie pe care, credeam, ca n-o voi urma niciodata. O directie pe care pana acum nu am vazut-o, nu m-am gandit la ea si nu am crezut ca va aparea in viata mea. Nu are treaba cu mine, dar ma implica si pe mine. Punct.

Cand totul se darama, ai vrea pur si simplu sa dai timpul inapoi si sa repari. Sau ai fi in stare sa dai orice, dar orice, pentru a fi macar putin din cum era inainte. 

Pentru ca ai crezut ca va dura.

Pentru ca ai crezut ca a venit sa stea, si, mai important, sa ramana.

February is all red

In februarie it's all about love, asta e  clar! Ciocolata, inimioare rosii, fluturasi in stomac, cupluri..februarie este fara dar si poate colorat in rosu. Chiar daca nu esti combinata, nu sunt permise melodiile triste, melancolia, tristetea etc. , macar pana la V-day, inclusiv. 

Vremea.. vremea nu mai conteaza, oricum este ultima luna de iarna, deci nu prea se anunta usoara! Dar ce mai conteaza cand ai atat de multe motive sa zambesti si sa fii fericita?

Welcome, february!

Please be..LOVEly!

Bye bye, January!

Ianuarie a fost o luna relativ linistita si placuta. Fara intamplari ce merita mentionate ( in afara de cele mentionate in alte postari, of course ). La inceputul lunii a fost cald, putin dupa mijloc a dat in frig si acum iar iese soarele ( ce bine!- stiu ca pe la inceput spuneam ca abia astept sa ninga, dar sunt foarte schimbatoare, m-am saturat sa ajung acasa de la scoala cu fata inghetata; in plus, m-am dat cu sania deja:) ).
In ianuarie am fost putin melancolica si nu prea am avut eu chef de iesiri prin oras & co. , nu stiu de ce. Sa fie oare de vina vremea? Am fost in lumea mea, ca sa zic asa:)).

Nu stiu ce a fost cu mine, dar n-am avut mai deloc chef de scris. cum la final mi-a venit inspiratia pentru niste titluri dragute de postari. Am postat cam putin, dar o sa incerc sa ma revansez in februarie.  A Totusi, nu promit nimic sigur( decat sa nu ma tin de promisiune, pentru ca nu stiu ce voi putea face si ce nu in decursul unei luni, prefer sa nu mai fac nicio promisiune )!

Bye bye, January!

Ne vedem la anul.

"A citi un poem in ianuarie este tot atat de placut ca si o plimbare facuta in iunie."

Won't last forever.

Si poate nu a fost sa fie. Poate Dumnezeu ne-a adus impreuna ca sa ne arate ca, de fapt, polii opusi nu se atrag, sa ne arate cat de bine ne pricepem la a nu ne potrivi. Sau poate a facut-o pentru a-mi deschide ochii, pentru a-mi arata adevarata fata a florilor care miros frumos, dar sunt otravitoare. Poate ca tine la mine si mai bine ma doare ( cam mult spus totusi ma doare, dar hai! ) decat sa traiesc inconjurata de viespi.

In ultimul timp am avut parte numai de drama la capitolul prietenie.

Majoritatea vin la tine doar cand nu au cu cine sa stea, si pleaca atunci cand apare cineva mai bun. Au pretentia sa le asculti problemele, povestile si toate nimicurile & co. , dar niciodata n-au chef sa le asculte pe alte tale.

Exista prietenie adevarata?

In ultimul timp am fost lovita atat de tare de realitate incat deja cred ca nu. Si am fost avertizata, am fost. Si m-am prefacut ca nu am auzit avertismentele si nu le-am bagat in seama. Poate dramatizez, poate nu dramatizez, dar asta e.

Decat o multime de prieteni neadevarati, mai bine putini dar de calitate. Nu? Am inceput sa tai nume de pe lista mea a prieteniei, si nu ma opresc aici pana nu scap de toti prefacutii. Pana la urma toate au un final, orice propozitie are si un punct. Nimic nu dureaza la nesfarsit.

Si chiar daca exista, nu e de durata. Nu poti ramane cu acelasi BFF pana pe patul de moarte. Eu chiar asta am crezut, si proasta am fost. Dar viata iti mai joaca feste.

Leapsa de la Carii

Am primit o leapsa de la Cariii. Here we go!

Dacă aş fi o floare ... aş fi un trandafir alb.
Dacă aş fi o parte a zilei ... aş fi miezul noptii.
Dacă aş fi un anotimp ... aş fi vara.
Dacă aş fi o culoare ... aş fi mov. 
Dacă aş fi un fruct ... aş fi o cireasa . 
Dacă aş fi ceva dulce ... aş fi o ciocolata . 
Dacă aş fi o carte ...  pauza :)).
Dacă aş fi un cântec ... aş fi Britney Spears- Criminal.

Dacă aş fi un film ... aş fi Titanic.

Dacă aş fi o jucărie ... aş fi un ursulet de plus.

Dacă aş fi o formă ... aş fi forma inimii ( nu cordul ).

Dacă aş fi o cifră ... aş fi 9. 

Dacă aş fi un oraş ... aş fi Tokyo.

Dacă aş fi un gust ... aş fi dulce.

Dacă aş fi o stare ... aş fi fericirea.

Dacă aş fi un sentiment ... aş fi dragostea.

Dacă aş fi o vârstă ... aş fi 16. 

Dacă aş fi o artă ... aş fi desenul sau poezia. Can't decide!

Dacă aş fi un citat ... aş fi o multime de citate care-mi plac o.o

Reality!

Mi se potriveste perfect!

Unde esti, copilarie? 2

Acum copilaria mea:D.

Eu.. mi-am petrecut copilaria in orasul in care stau si acum. In principiu nu am facut nazbatii, deci am fost relativ cuminte. Tin minte ca odata, mama ma pusese sa ies in spatele blocului sa gonesc gastele, ca ii distrugeau ei florile. Eu am iesit si voiam sa arunc cu o piatra intr-o gasca dar din greseala am aruncat prea tare si a nimerit fix intr-un geam. De frica, am fugit repede in casa, am inceput sa plang, m-am bagat sub pat si nu mai voiam sa ies de acolo:)).

 Aveam vreo 7 ani cand imi placeau mult desenele de pe AnimaX, in special anime-ul Inuyasha. Stiu ca nu ratam niciun episod, si daca se repeta vreunul, tot ma uitam, pentru ca nu ma plictiseam niciodata de el. La un moment dat, i-am convins si pe mama si tata sa se uite cu mine. Si uite asa ne uitam noi in familie la Inuyasha.

Cand aveam vreo 8 ani mereu asteptam seara sa ies sa joc mijita cu o fosta-vecina de bloc, care pe atunci era dublu cat mine:)). Eu niciodata nu mijeam. Fiind cea mai mica, ma tineam dupa cei mari, si cand eram prinsa, mijea altcineva in locul meu.

Adoram ketchup-ul. De fiecare data cand mama cumpara un tub, intr-o zi sau doua era consumat  de mine:)).

Dupa ce mi-am facut prieteni de varsta mea ( majoritatea baieti- am fost mai baietoasa din fire:D ) am inceput sa mergem la furat fructe vara. Uneori, in drum spre casa de la scoala, mergeam si furam flori pe care i le duceam mamei. Cand ma intreba de unde le am, eu ii spuneam ca le-am furat, iar ea radea.

Prin clasa aIIIa si aIVa m-am inscris la Casa de Cultura cu cateva prietene si am inceput sa cantam pe scena. Dupa putin timp, eu si o colega de clasa visam sa ne facem trupa noastra, ba chiar vorbisem cu profesorul nostru de acolo si compusesem si cateva cantece pe care inca le mai stiu asa, in mare ( Stau in pat si ma plictisesc, hai sa cant sa ma distrez.... muzica numai muzicaaa =)) ). Eram atat de hotarate. Stiu ca intr-o seara dormisem acasa la colega mea ca sa facem un dans pentru trupa. Ne-am filmat in timp ce dansam. Aveam niste miscari in noi! :))

Dupa numele trupei. Colega mea vroia sa ne numim Fetele Cochete ( :)) ) iar eu ii spuneam ca nu-i bine, ca o sa rada de noi, o sa ne strige Crochetele.

De mica adoram animalele, in special cainii. De fiecare data cand vedeam un catel pe strada, ii dadeam din pachetul meu de la scoala. De asemenea, plangeam cand vedeam vreun catel zacand mort pe marginea soselei. In spatele blocului adunam o gramada de caini. Ahh, si tot in spatele blocului imi placea sa ma joc de-a magazinul cu prietenii, adunam tot felul de gunoaie si ni le insiram pe pietre. Ahh, si de-a secretarele ( la jocul asta adunam hartii si tot felul de documente de pe la parinti si ne jucam cu ele ).

Sunt atat de multe, ca mi-ar lua o gramada sa le insir pe toate aici. Am avut o copilarie frumoasa.

Unde esti, copilarie?

Astazi, pe langa ziua lectiilor in viata, a fost si ziua in care m-a plesnit imaginatia si idei pentru postari!:)) Da, mai recuperez si eu din zilele pierdute...

Mama mi-a spus ca ea s-a jucat cu papusi pana la 15 ani. Mai toata ziua facea treaba prin curte ( bunicii mei fiind plecati la lucru ) si abia astepta sa iasa afara seara, sa joace mijita cu gasca lor. Pana la 17 ani nu a stiut ce e ala "prieten", si in toata adolescenta ei a avut doar 3 ( tata fiind cel "serios", restu' o zi, doua ). Tot la 17 ani a mers pentru prima data la discoteca ( daca se poate numi asa- "discoteca" lor era la Casa de cultura, cu un casetofon si 2-3 banci din lemn ).
Cand era mica taia rochiile bunicii mele si facea haine la papusi, fura bani si-si cumpara dulciuri, pe care le manca pe ascuns. Mama a prins o perioada superba, mai ales din punct de vedere al fashion-ului, pentru ca multi designeri se inspira din moda anilor '70-'80 cand creeaza noi haine.

Suna ca o copilarie frumoasa, nu?

Hai sa va zic eu cum "copilaresc" copiii din ziua de azi: in fata calculatorului si afara. Cam atat, pentru ca altceva nu mai ai ce sa zici. Aici, pe colo, mai e un mers la furat de flori pentru mama sau fructe.

Dar copilaria din ziua de azi se termina la 10 ani, nu la 15, ca inainte.

Din cate povesti mi-a spus din tineretile ei, nu au fost mentionate cuvintele "alcool", "droguri", "tigari" sau "petreceri", cuvinte regasite de altfel foarte des in adolescenta copiilor din ziua de azi.

Vad fete de 10 ani care se vad mari si deja s-au si *beep*, vad copii de clasa a3a care fumeaza, vad fete de 12 ani care au prieten de 20, vad copii de clasa I care injura de mama focului, vad fete de 11 ani care se cred mari dive si se comporta si se imbraca precum o adolescenta de 17 ani, vad copiii care se dau mari smecheri, care indraznesc sa comenteze sau sa se ia de tine desi esti dublu cat ei si daca le dai un capac ii bagi 2 metri in pamant, care iti trag palme la fund. De fapt, nu ii pot numi copii, ci mai mult niste copii care se cred mari. Si nu vorbesc aiurea, nu aberez, nu exagerez si nu inventez, cunosc exemple foarte bune ( cine stie, cunoaste ... ).

Daca in atat de putin timp copilaria a degenerat atat de mult si s-a adaptat posibilitatilor si modei din prezent, peste 20 de ani totul va fi haos: nici nu vreau sa-mi imaginez, mai ales ca atunci voi avea si eu copil.
Nu ca as fi eu tare mare si ce mai sfanta, dar pana si eu, un copil, vad cand greseste un alt copil. Unii se indreapta. Altii se autodistrug continuand...

P.S.: fac o pauza de la postari si ma apuc de teme. Revin mai pe seara cu postari: am muuulte idei! :))

Ziua lectiilor in viata

Azi a iesit un soare neobisnuit de ambitios pentru acest timp al anului. Prin urmare, mai toata zapada s-a topit si in locul ei au ramas baltoace peste tot. Si eu care voiam sa ma dau cu sania ( ba chiar vorbisem cu prietenii sa mergem azi, dupa ore )! Cand credeam si eu ca, in sfarsit, avem zapada ( ci era ceva zapada, subliniez ), hopa, speranta imi e sugrumata.

Dear weather, you suck!

Astazi am avut olimpiada la romana. Nu m-am pregatit absolut deloc. Si mai si uitasem. De fapt, daca nu imi amintea o colega, eu imi aduceam normal tot ghiozdanul cu mine.

Astazi am sesizat mai mult ca niciodata un lucru pe cat de trist, pe atat de adevarat: prietenii se schimba. Mereu.
Si aici nu ma refer la personalitate, ci la atitudine si actiuni. Unii incep sa se considere prea importanti, devin ingamfati si cred ca totul le este la picioare, altii pornesc pe un drum si mai urat, grabindu-se sa creasca, crezandu-se mai mari decat sunt, facand lucruri la care normal, la varsta lor, nici macar nu ar trebui sa viseze. Cam aceste drumuri le-au urmat persoanele dragi mie. Iar eu, bineinteles, i-am urmat pe ei, impingandu-ma singura in propria-mi prapastie. Dar cumva, m-am ridicat singura, spunandu-mi ca nu are rost sa fac ceva ce nu ma caracterizeaza, nu are rost sa ma integrez intr-un grup in care nu ma simt bine sau nu am ce cauta. Iar atunci cand te opresti, ai impresia ca toti pleaca si tu stai pe loc. Ca toti se schimba si doar tu ramai la fel.

Si am mai invatat un lucru important: atunci cand incerci sa repari singur un snur putrezit, in cele din urma se va rupe singur: pentru ca tu nu mai ai ce sa faci. Si nu merita sa te ranesti sau sa te enervezi pentru ca snurul respectiv s-a rupt: odata ce s-a rupt, ramane rupt. Odata ce a inceput sa putrezeasca, nu mai poate fi reparat: trebuie sa te pregatesti emotional incet, dar sigur, pentru momentul in care se va rupe. Cam asa si cu prietenii.

Off, astazi a fost o zi plina, in care viata m-a plesnit nu o data, ci de doua ori! Si in acelasi loc, ca sa doara mai tare...

RED- Already over

I'd give it all to you
Letting go of me
Reaching as I fall
I know it's already over now
Nothing left to lose
Loving you again
I know it's already over, already over now!

O melodie mai veche, de care am dat din greseala. Versiunea feminina ( care de fapt nu exista, e o simpla modificare pe computer ) este preferata mea impreuna cu partea de inceput la pian<3.

Feelings ON, feelings OFF

Cum am promis, azi am venit cu o postare mai consistenta:).

Sentimentele... nu poti trai cu ele, dar nici fara ele. Este o zicala care se refera la iubire, dar se aplica foarte bine si in cazul sentimentelor. Cand sunt putine strica. Te simti gol si nimic nu te mai atinge. Nu mai simti. Si devenind foarte rece si indiferenta, iti pierzi prietenii. Cand sunt prea multe strica din nou.
Atunci cand esti plin de sentimente, sentimente amestecate, si nu stii ce sa faci, devii vulnerabil. Si esti ranit. Si doare. Mai tare decat de obicei, pentru ca avem tendinta sa dramatizam si sa exageram totul, si cel mai mic lucru nesemnificativ ne poate darma total.

In ambele cazuri avem de pierdut. Balanta trebuie mereu tinuta in echilibru. Insa in ciuda tuturor, sentimentele sunt importante si fara ele nu fi decat niste marionete singuratice. Nu am avea prieteni, nu am sti ce e aia familie, nu am experimenta dragostea, ura, bucuria, fericirea.. Nu am forma legaturi, nu am simti nimic. Toti am fi la fel: singuri, fara nimeni. Singuri in pustietatea noastra. Am fi impreuna si totusi separati. Am fi atat de goi, incat am trece prin viata cu viteza sunetului fara sa facem nimic.

Sentimentele nu sunt o iluzie sau ceva ce doar oamenii au. Nu. Toate vietuitoarele au sentimente, propriile lor emotii. Doar ca in cantitati diferite. Pentru ca, da, dintre toate creaturile de pe Terra, omul este cea care isi arata cel mai bine sentimentele si care are, de fapt, cele mai multe sentimente. Bineinteles, difera de la persoana la persoana, dar eu aici vorbesc in mare, la modul general.

Sentimentele sunt schimbatoare: ele se intensifica, se evapora, apar, dispar...dar niciodata nu mor. Desi nu iti dai seama, ele mereu raman acolo, undeva, impinse intr-un colt intunecat.

Ele te pot schimba, te pot manipula, depinde de tine cat de puternic esti si cat de mult te lasi afectat. Insa sentimentele adevarate rezista oricarei isipite si nu se lasa alungate in acel colt intunecat atat de usor..

Dar exista si sentimente false. Simple iluzii, create de tine insuti: mai presus, de inima ta. 

Sentimentele sunt frumoase. Sunt urate. Sunt intense. Te domina, te coboara. Dar fac parte din tine...

What's up?

Dupa cum probabil ati observat, luna asta nu am fost atat de productiva cu postarile... Pentru ultimele 3 zile am o justificare: am fost plec ata si nu am avut acces la nici un PC. Dar pentru restul zilelor, ei bine...nu exista. Din lipsa de chef si inspiratie ( mai putin asta ) numarul postarilor a scazut. Voi incerca sa schimb situatia, dar nu promit nimic...
Lasand astea la o parte, demn de mentionat este faptul ca, in sfarsit, ninge si pe la noi. Si cand spun ninge, nu ma refer la 2 fulgi care peste o zi sunt fleoscaiti si murdari, iar in a2a zi dispar for good. Nu, acum e altceva: ninge ca lumea. 
Scuzati-ma, a nins. Acum m-am uitat pe geam si se pare ca nu mai ninge deloc. Mda, imi retrag toate vorbele. Si eu care ma bucuram ca acum pot in sfarsit sa ma dau si eu cu sania... Ce-i drept, a nins mai mult decat data trecuta,  dar in cateva zile va disparea daca nu o sa se porneasca iar. Prefer sa nu mai spun nimic, pentru ca daca m-as apuca, nu m-as mai opri si m-as consuma oricum degeaba.

LATER EDIT: Peste noapte a nins. S-a asezat frumos zapada. E numai buna de o sanie!

P.S.: Promit sa vin mai pe seara sau maine cu o postare mai consistenta.

Drawings ( Girls )

Click pe poza pentru full size

Un singur adevar

O singura jignire este de ajuns pentru a-ti disparea increderea in sine.

Un singur compliment nu este de ajuns pentru a te simti frumoasa.

Un singur cuvant este suficient pentru a te distruge.

O singura emotie negativa este de ajuns pentru a te  face sa plangi.

Un singur gest este suficient pentru a ne rani.

O singura persoana este de ajuns pentru a te putea face cea mai fericita sau cea mai trista.

Un singur moment nu este de ajuns pentru a crea amintiri.

 O singura scuza .... nu este de ajuns pentru a repara lucrurile.

Ce cauta lumea pe google...

... si da de blogul meu 3!

te iubesc sincer si curatenie
jocuri de miis
alegeti profilul de liceu perfect
fete si baeti facind sex desene
poze cu baieti si fete facand sex
cintece emenem
joc cu vecinul

=))

School... again

Ultimul weekend dinaintea inceperii scolii. Simt un fel de melancolie pentru ca s-a cam terminat vacanta. Da, aproape uitasem ca luni incepe scoala. Vacanta a trecut atat de repede... Un nou semestru, noi provocari. De maine gata cu programul de vacanta, trebuie reluat cel de scoala... incepand, bineinteles, cu temele de vacanta... Pot sa spun ca pana acum nu am deschis niciun caiet si nici nu m-am interesat, pentru ca nu voiam sa imi amintesc de scoala in aceste 3 saptamani. Dar daca nu le fac eu, atunci cine?! 

Semestrul asta o sa fie cel mai greu si naspa. Pe langa faptul ca e mai lung, deci automat mai multe teste si ascultari, trebuie sa-mi mai si repar notele. In semestrul I am lenevit spunand " eh, lasa, ca-mi repar notele in 2012 ".

Si cand ma gandesc ce bine era cand pierdeam orele in prostie, negandindu-ma la teme sau matematica sau tot felul de panarame...